Antena 3 CNN Actualitate Inedit Cea mai lungă sarcină din istorie. Povestea femeii care a fost însărcinată mai bine de un an!

Cea mai lungă sarcină din istorie. Povestea femeii care a fost însărcinată mai bine de un an!

<1 minut de citit Publicat la 17:02 18 Feb 2020 Modificat la 17:02 18 Feb 2020

Recordul absolut pentru specia umană este deținut de Beulah Hunter. În momentul în care americanca avea 25 de ani, ea a experimentat cea mai lungă perioadă de sarcină: un an şi 10 zile! Se întâmpla în 1945.

Perioada de sarcină s-a întins pe 375 de zile, cu aproape o sută de zile mai mult peste o sarcină obişnuită. Medicul care a ajutat-o să-şi aducă pe lume fetiţa, a jurat că sarcina a fost reală, potrivit Historia.

Pentru a-şi susţine afirmaţia, doctorul a făcut public un test de sarcină făcut în laborator, datat 24 martie, care atesta că ciclul menstrual al tinerei se oprise la data de 10 februarie.

Potrivit medicului, în primele trei luni, sarcina tinerei a decurs normal. Abia în luna a şasea femeia a început să experimenteze senzaţii noi, normale în sarcină. Tot atunci a fost pentru prima dată când şi-a simţit copilul mişcându-se în pântece.

Când a fost adusă pe lume, pe 21 februarie 1945, micuţa Penny Diana cântărea 3,14 kg. Greutatea era mică pentru un bebeluş care a avut nevoie de mai bine de un an pentru a se naşte. Din fericire, în ciuda complicaţiilor, micuţa era perfect sănătoasă şi arăta ca un copil născut la termen.
 

Citește mai multe din Inedit
» Citește mai multe din Inedit
TOP articole