Antena 3 CNN Actualitate Începe cea mai fierbinte săptămână a acestui an: canicula pârjolește totul, cu 42 de grade la umbră și peste 50 de grade la soare!

Începe cea mai fierbinte săptămână a acestui an: canicula pârjolește totul, cu 42 de grade la umbră și peste 50 de grade la soare!

Alin Amouni
2 minute de citit Publicat la 07:45 24 Iul 2023 Modificat la 07:54 24 Iul 2023

Meteorologii spun că ne așteaptă încă o săptămână de foc, cea mai fierbinte de până acum din acest an. Temperaturile vor ajunge până la 42°C la umbră, ceea ce înseamnă că la nivelul asfaltului vom resimți la orele prânzului cu aproximativ 10°C mai mult. 

În acest context, autoritățile din Capitală au pregătit mai multe acțiuni preventive.

În fiecare sector vor fi deschise centre în care oamenii pot primi ajutor medical și apă potabilă.

"Cel mai puternic val de caniculă a fost anunțat în această săptămână. Marți și miercuri este așteptat acest vârf al valului de foc. Se vor înregistra maxime de 42 de grade Celsius, atenție, la umbră, nu la soare!

Cel mai agresiv val de caniculă de până acum a pus în alertă autoritățile.

Citește și: Șefa ANM anunță cât va dura cel mai puternic val de caniculă

Drept urmare, sunt șanse să fie decretat cod roșu, marți sau miercuri, în mai multe județe din țară. Totodată, în Capitală, Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență a aprobat planul de măsuri pentru prevenirea efectelor negative ale caniculei.

Între acestea, se numără adaptarea programului serviciilor publice, astfel încât deplasarea populației către aceste instituiții să se facă în afara intervalelor orare cu temperaturi extrem de ridicate.

Autoritățile mai au în vedere asigurarea funcționării rețelei de distribuție a energiei electrice, având în vedere consumul foarte ridicat de electricitate în această perioadă de vară. Știm foarte bine că oamenii, atunci când le este foarte cald, folosesc intens aerul condiționat.

O altă măsură vizează asigurarea stocului de medicamente necesar tratamentelor persoanelor afectate de deshidratare și hipertermie", a transmis corespondentul Antena 3 CNN, Alin Amouni.

Medicii recomandă ieșirile din casă doar dimineața și seara

Medicii, la rândul lor, ne recomandă să încercăm să ieșim din casă la primele ore ale dimineții sau seara. De asemenea, este indicat să petrecem cât mai mult timp în spații aerisite sau ventilate și să evităm efortul fizic la orele prânzului.

Este recomandat să purtăm hainele lejere, deschise la culoare, pălării și ochelari de soare.

Este esențial să ne hidratăm și să mâncăm cât mai multe fructe și legume. De evitat în această perioadă sunt mâncărurile grase, alcoolul, dar și băuturile care conțin cafeină sau un nivel ridicat de zahăr.

Cum arată ziua de luni, din punct de vedere termic

La nivelul zilei de luni, meteorologii au emis o avertizare cod galben pentru disconfort termic accentuat, valabilă pentru multe regiuni din țară, unde temperaturile se vor apropia 37 de grade Celsius.

Marți, maximele termice vor sări de 41 de grade. De miercuri însă, temperaturile încep să scadă, mai ales în vestul și nord-vestul țării, unde vor fi valori de 23 de grade, cel mult, în timp ce în sud și sud-est se vor mai atinge valori de 40, poate chiar 41 de grade.

Apoi, de joi atmosfera se răcorește peste tot. Temperaturile se vor încadra între 19 și cel mult 29 de grade Celsius. 

Până atunci, valul acesta de aer foarte fierbinte va acționa astăzi în Banat, Crișana, Oltenia, Muntenia, Dobrogea și partea de sud a Moldovei, unde temperaturile se vor încadra între 30 și 37 de grade.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole