Antena 3 CNN Life Cea mai eficientă metodă, în 3 pași, pentru a curăța întreaga casă

Cea mai eficientă metodă, în 3 pași, pentru a curăța întreaga casă

1 minut de citit Publicat la 09:11 10 Apr 2017 Modificat la 09:11 10 Apr 2017

Cea mai eficientă metodă în 3 pași pentru a curăța casa în mod rapid este dezvăluită de expertul în curățenie Melissa Maker, autoarea cărții ”Clean my space”, potrivit Adevărul.ro.


”Pentru a curăţa casa în mod eficient, poţi folosi ceea ce eu numesc sistemul în trei etape. Este foarte simplu şi se aplică oricărui spaţiu“, spune Melissa, informează Business Insider.   
Primul lucru pe care trebuie să-l ai în vedere este să porneşti mereu de la uşă şi să continui curăţarea camerei în sensul acelor de ceasornic, până când ajungi din nou în dreptul uşii. În felul acesta, te asiguri că nu ţi-a scăpat nimic. Următorul lucru pe care trebuie să-l reţii este că întotdeauna să lucrezi de sus în jos, pentru că în felul acesta praful şi mizeria cade pe podea şi nu va trebui să cureţi din nou aceeaşi suprafaţă.   

Etapele curăţeniei:   

1. Sortare şi aranjare   Aşa cum spuneam mai sus, de la uşă în sensul acelor de ceasornic şi de sus în jos, începeţi să  organizaţi lucrurile din încăpere. Scoateţi gunoiul şi puneţi lucrurile la locul lor. Aveţi lângă dumneavoastră un coş de gunoi, astfel încât să scăpaţi de orice nu face parte din cameră.  Acum camera este gata să fie într-adevăr curăţată.

2. Curăţarea mobilierului   Cea de-a doua etapă include ştergerea prafului şi dezinfectarea. Pentru luaţi-vă la îndemână produsele de curăţare şi instrumentele de care aveţi nevoie. Curăţaţi mobilierul din încăpere şi obiectele de pe suprafaţa acestuia tot în direcţia acelor de ceasornic, de sus în jos.   

3. Curăţarea podelelor   De data aceasta, podelele nu trebuie curăţate în sens circular, însă puteţi începe dintr-un colţ al camerei, chiar dacă aspiraţi sau daţi cu mopul, şi vă deplasaţi spre uşă pentru a nu lăsa urme în spatele dumneavostră.
 

Citește mai multe din Life
» Citește mai multe din Life
TOP articole