Antena 3 CNN Actualitate Inedit Ea este Flossie, cea mai bătrână pisică din lume. Are echivalentul a 120 de ani umani

Ea este Flossie, cea mai bătrână pisică din lume. Are echivalentul a 120 de ani umani

Alexandra Dima
1 minut de citit Publicat la 12:29 25 Noi 2022 Modificat la 12:43 25 Noi 2022

Flossie a primit, joi, recunoaşterea oficială din partea Guinness World Records, la vârsta record de 26 de ani şi 329 de zile, potrivit unui comunicat de presă. Deşi i-au slăbit vederea şi auzul, este jucăuşă şi plină de afecţiune, relatează CNN.

„Ştiam de la început că Flossie este o pisică specială, dar nu mi-am imaginat că îmi voi împărţi casa cu un deţinător al recordului mondial”, a spus proprietara Vicki Green, care a adoptat-o ​​după ce pisica a fost predată în august unei organizaţii de caritate, Cats Protection.

Doi dintre foştii stăpâni au murit

Flossie a trăit iniţial ca pisică fără stăpân, în apropierea spitalului Merseyside din Liverpool, nord-vestul Angliei, în primele câteva luni de viaţă, în 1995.

A fost apoi adoptată de un angajat al spitalului, alături de care a locuit 10 ani până ce acesta a murit. Flossie a fost luată de sora defunctuluidar, după alţi 14 ani, a murit şi aceasta. Pentru alţi trei ani, pisica a locuit la fiul celui de-al doilea proprietar, înainte de a fi încredinţată organizaţiei Cats Protection.

Atunci a început să se răspândească vestea despre vârsta ei înaintată. ”Am fost uluiţi când am văzut că documentele veterinare ale lui Flossie au arătat că are 27 de ani”, a declarat Naomi Rosling, coordonatorul organizaţiei de caritate, citată de Euronews.

[GAL layout="3"]

Proprietarii de pisici preferă să adopte animale mult mai tinere, iar cele în vârstă îşi trăiesc adesea ultimele zile în adăposturi. Din fericire, Flossie a fost adoptată.

„Întotdeauna mi-am dorit să ofer pisicilor mai în vârstă o viaţă confortabilă”, a spus Vicki Green, care speră că povestea lui Flossie să încurajeze adoptarea animalelor ajunse la senectute.

Potivit Guinness World Records, cea mai bătrână pisică care a trăit vreodată a fost Crème Puff, din SUA, care a ajuns la vârsta de 38 de ani şi trei zile, pe 6 august 2005.

 

Etichete: Flossie
Citește mai multe din Inedit
» Citește mai multe din Inedit
TOP articole