Antena 3 CNN Actualitate Ce venituri vor avea magistrații după impozitarea pensiilor speciale. Ministrul Muncii a făcut anunțul

Ce venituri vor avea magistrații după impozitarea pensiilor speciale. Ministrul Muncii a făcut anunțul

Cristina Tudorache
1 minut de citit Publicat la 22:22 20 Iun 2020 Modificat la 22:22 20 Iun 2020

Veniturile magistraților vor scădea substanțial pentru că doar 25% din pensia celor care încasează acum pensii speciale se bazează pe contributivitate, iar restul este din bugetul de stat, a spus Violeta Alexandru, în cadrul unei intervenții televizate.

„Cei mai afectați vor fi cu siguranță magistrații, judecătorii și procurorii. Aici pensiile se duc și la 19.000 RON. Eu nu judec, e ușor să comentezi fără să ții cont de incompatibilitățile acestora, dar se ajunge la un consum al pensiilor în acest domeniu până la 19.000 RON. După această categorie vine personalul aeronautic civil, cu aproximativ, în medie, 11.000 RON, cei care au lucrat la Curtea de Conturi, cu 8.000 RON”, a mai spus ministrul Muncii.

La un calcul simplu, se poate observa că dintr-o pensie de magistat de 19.000 RON, după impozitarea cu 85%, foștii angajați din justiție vor mai primi doar 8.800 RON.

Violeta Alexandru a precizat că, în sistemul public de pensii, cele mai mari pensii baze pe contributivitate sunt de maxim 8.000 - 8.500 RON.

„Acesteia dacă i se aplică procentul de 85% la diferența dintre 7,000 și 8.000 sau 8.500... n-ar fi foarte rău. Problema se pune într-adevăr la aceste categorii care au avut după părerea mea acces la decizii cu instrumentele specifice campaniilor de convingere a decidenților și care au beneficiat de legi speciale, dar care, repet, nu se bazează pe criteriul contributivității așa cum ar fi normal”, a afirmat ministrul Violeta Alexandru.

Pensiile speciale reprezintă 1,3 miliarde de lei din cele 82 de miliarde de lei destinați în total pensiilor. Violeta Alexandru a precizat că este important „să primeze principiul corectitudinii: (...) primești pensie pentru cât contribui, altminteri este injust pentru cei cărora le ceri să continue să lucreze”.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole