Antena 3 CNN Emisiuni Numai de bine Ce trebuie să faci pentru a dezamorsa un conflict

Ce trebuie să faci pentru a dezamorsa un conflict

Redacția Antena 3 CNN
3 minute de citit Publicat la 14:30 22 Feb 2023 Modificat la 14:30 22 Feb 2023

În ultimii ani, stresul care a devenit tot mai prezent în viețile noastre nu a făcut decât să crească și mai mult frecvența acestor situații neplăcute. Dacă stai față în față cu omul care țipă ... nu-i o soluție să îi răspunzi cu aceeași monedă, chiar dacă e tot ce îți dorești și tu în acele momente. În teorie, lucrurile sunt simple, dar în practică este important să ai o strategie foarte bună ca să eviți sau să ieși cât mai ușor din astfel de conflicte.

Conflictul, prin definiție, implică o luptă, exercitarea puterii, un consum masiv de resuse și de energie. Dintotdeauna are o conotatie negativă, fiind văzut ca o situație ce determină stări de tensiune, furie, nesiguranță, anxietate, vinovăție, rușine și ură.

"Văd foarte des conflicte foarte intense și puternice între parteneri, între partenerii din cadrul unui cuplu și acolo cred că tensiunile escaladează. Conflictele apar între oricine – se văd și în trafic între des, și între părinți și copii.", a spus Iordache Codrina, psiholog clinician.

Cauzele conflictului își au originea în diferențele dintre noi și în tipul de răspuns intern la ceea ce vine din afara noastră. "De cele mai multe ori, sunt subiecte banale, care duc la conflicte uriașe, subiecte gen vasele murdare sau banii, banii sunt un subiect mai delicat, dar sunt subiecte care pleacă așa de la chestii banale. Dacă te-ai uita după un timp la ele, ai putea să râzi, să te amuzi pe seama lor, dar da, cele mai puternice conflicte pleacă de acolo.", a mai spus psihologul.

Tendința este de a ne feri de conflict. Însă, pe termen lung ... conflictele nerezolvate la exterior dau naștere celor de la interior. Specialiștii ne recomandă să acceptăm că există și să învățăm să le gestionăm. Primul și cel mai important pas – recunoaște starea de conflict.

"Ne dăm un pas în spate – fie că o iei metaforic sau fizic, dar să te oprești puțin în acel moment. E clar că tensiunea din tine nu are legătură doar cu momentul prezent, nu are legătură doar cu vasele murdare sau cu faptul că a intrat cineva încălțat în casă, are legătură cu altceva din spate care s-a activat în momentul ăla și e foarte dificil pentru tine.", a mai spus aceasta.

Gândește-te punctual la situație și identifică ce a condus la ea. "Și de cele mai multe ori ce recomand cuplurilor este să oprească. Și studiile arată că mai mult de 15 minute alocate nu fac altceva decât să îți scadă resursele și să reacționezi pe sentimentul de copil, de ceartă, de pumn în perete, de țipat, care nu ajută. Nu o să ai niciodată dizolvarea conflictului din spațiul ăla cu resurse joase. Așa că mai bine ne oprim, mergem împreună la o plimbare și cădem de comun acord să nu discutăm, ne plimbăm 10 minute pur și simplu cu scopul de-a ne liniști. Sau dacă nu vreau să fiu lângă celălalt în momentul ăla îi spun „uite, clar nu o să fiu calm și liniștit, dar nu pot în momentul acesta, sunt foarte agitat, sunt foarte activat, așa că prefer pentru noi doi, ca totuși să rămână ceva din relația asta, orice fel de relație ar fi, să ies puțin din asta, o să ne întoarcem într-o oră sau într-o zi”, a mai spus psihologul.

Ce facem după pauza asta pe care ne-o luăm?

"Există reziduri după un conflict și mai ales într-o relație de cuplu sau într-o relație din asta apropiată, important este să facem și pași către reconectare, să înțeleagă celălalt că n-am țipat la el că pentru că nu îl mai iubesc sau că n-am plecat din încăpere pentru că nu mai vreau să fiu în relație, ci pentru că s-a întâmplat ceva cu mine și fac pași către reconectarea cu el.", a mai spune aceasta.

Fii sincer și autentic în procesul de împăcare – contactul vizual, explicațiile și chiar umorul și-au demonstrat puterea pe care o au în dezamorsarea unui conflict. La final, gândește-te ce ai învățat și câștigat dupăă fiecare experiență de acest gen.

Citește mai multe din Numai de bine
» Citește mai multe din Numai de bine
TOP articole