Antena 3 CNN Emisiuni Numai de bine Ce trebuie să faci dacă ai picioare grele şi obosite

Ce trebuie să faci dacă ai picioare grele şi obosite

Redacția Antena 3 CNN
3 minute de citit Publicat la 13:17 04 Iul 2022 Modificat la 13:17 04 Iul 2022

Din fericire, metodele de prevenție și de tratament sunt extrem de simple și nu durează mai mult de câteva zeci de minute în fiecare zi.

Studiile arată că în România aproximativ una din trei persoane suferă de sindormul picioarelor grele.

"Senzația de picioare grele este deseori asociată menținerii poziției prelungită în așezat sau în poziții fixe, ortostatice. Deci este caracterizată celor care lucrează în poziție de paznic sau majorității care lucrăm în fața unui laptop", a spus Alexandru Ilie, specialist în Recuperare Medicală prin Fizioterapie.

Problema care se află în spatele acestui sindrom este de fapt un deficit de întoarcere venoasă, sângele desaturat neavând o pompă activă, cum este în cazul celui arterial, și anume inima, care pompează sângele de la inimă către extremități.

De asemenea, traumatismele, cât și intervențiile chirurgicale de la nivelul membrelor inferioare, obezitatea și sarcina pot fi responsabile de apariția acestui sindrom.

"Din fericire, soluția cea mai simplă pentru a putea preveni dacă lucrăm în poziția așezat, să ne ridicăm la 45 de minute, la 50 de minute și efectiv să facem o scurtă plimbare sau să facem simple exerciții chiar din poziția așezat.", a spus Alexandru Ilie, specialist în Recuperare Medicală prin Fizioterapie.

De asemenea, sunt recomandate și sporturile precum înotul și ciclismul.

Primul exercițiu pe care îl putem face atunci când stăm la birou este simpla ridicare pe călcâie. Un alt exercițiu este ridicatul pe vârfuri, mișcarea este lentă, punctând fiecare capat al mișcării, atât cel inițial, cât și cel final.  Al treilea exercițiu este un mix dintre cele două, rulajul vârf – călcâi. Se recomandă 2 serii de câte 10 repetări, fiind practic ca durată la maxim două minute.

Aceste exerciții ar fi bine să fie repetate o dată la două ore.

Un alt exercițiu pe care putem să îl realizăm, de data aceasta implicând o clasă musculară mult mai vastă, este extensia genunchiului sub birou. Este recomandat să ne ridicăm și în picioare, dacă avem, de exemplu, un call putem să îl facem din picioare și fără niciun fel de problemă să stăm 10 – 15 minute și să ne plimbăm cât durează call-ul în jurul mesei, în jurul biroului.

De asemenea, dieta este foarte importantă. Pentru a reduce senzația de picioare grele este important să alegeți mereu cereale integrale, limitând consumul făinurilor rafinate și a alimentelor bogat în gluten.

"În plus, un alt lucru recomandat este ca seara, înainte de culcare, să adoptăm ceea ce se numește drenaj postural nocturn, adică picioarele să stea deasupra inimii pentru 10-15 minute, pentru a facilita golirea acestui sistem venos.", a spus Alexandru Ilie, specialist în Recuperare Medicală prin Fizioterapie.

Din această poziție, este recomandată și o serie de exerciții.

Tragem de gleznă și revenim lent. La fel, în serii de câte 10 repetări. Două serii este mai mult decât suficient. Se lucrează întotdeauna 10 pe o parte, 10 pe cealaltă parte. Un alt exercițiu simplu de realizat este să facem extensia genunchiului, deci întinzi genunchiul și revii. Recomandat este să tragi și de talpă în capătul mișcării. Așa? Exact. Iar al treilea exercițiu, la fel de simplu, este să tragem genunchiul ușor spre piept și să revin, doi, trei.

Vara, din cauza căldurii, sindromul picioarelor grele, al gleznelor umflate, tensionate și chiar dureroase devine și mai neplăcut, tot mai multe persoane acuzând astfel de simptome.

Gimnastica medicală specifică pentru această patologie reprezintă una dintre cele mai bune forme de combatere a fenomenului de picioarele grele, picioare umflate și apariția fenomenului de varice.

Din fericire, pacienții care încep un astfel de program pot beneficia de rezultate după primele cinci ședințe. Iar un alt lucru încurajator este că o astfel de ședință se face maxim pentru 10-15 minute", a mai spus Alexandru Ilie, specialist în Recuperare Medicală prin Fizioterapie.

Etichete: Numai de bine
Citește mai multe din Numai de bine
» Citește mai multe din Numai de bine
TOP articole