Antena 3 CNN Actualitate Social Ce trebuie să facem în cazul unui cutremur? Iată pașii pe care trebuie să-i urmați

Ce trebuie să facem în cazul unui cutremur? Iată pașii pe care trebuie să-i urmați

1 minut de citit Publicat la 17:20 15 Oct 2018 Modificat la 17:20 15 Oct 2018

Statisticile ne indică faptul că în jur de 80% dintre români nu ştiu cum să reacţioneze în cazul unui seism, iar cei mai mulţi dintre ei ar lua decizii care s-ar putea dovedi fatale sau ar îngreuna intervenţia salvatorilor.

Iată tot ceea ce trebuie să știți despre cum se acționează atunci când are loc un cutremur, potrivit specialiștilor în domeniu.

1. Încercați, în primul rând, să rămâneți calmi.

2. Liniștiți persoanele speriate și copiii.

3.Verificaţi dacă sunteți răniți și apoi uitați-vă și la persoanele din jur. În cazul în care sunt rănite, asigurați primul ajutor, doar dacă vă pricepeți.
4. Dacă, în urma producerii unui cutremur, ați fost surprins sub dărâmături sau în incinte, la anumite intervale de timp, în măsura în care este posibil, loviți cu un obiect tare, în partea cea mai compactă a locului în care sunteți blocați, pentru a transmite semnale care să permită localizarea.

5. Folosiți telefonul doar pentru a semnala o urgență.

6. Puneți-vă încălțăminte și haine rezistente pentru a evita să fiţi rănit de bucățile căzute, în special cele de sticlă.

7. Verificați dacă locuința a suferit pagube.

8. Verificați starea instalației de gaz doar cu emulsie de apă și săpun.

9. Dacă alimentarea cu apă curentă este în continuare disponibilă, umpleți cada și alte recipiente, pentru cazurile în care aceasta s-ar putea opri ulterior.

10. Dacă trebuie să părăsiți locuința pentru că nu mai este sigură, nu uitați să vă luați rucsacul de urgență.

11. ATENŢIE! Fiți atenți la scări. S-ar putea ca mișcarea seismică să fi afectat rezistența acestora.

12. Dacă aveți nevoie de ajutor și nu mai puteți ieși din locuință, puneți la fereastră un afiș pe care scrie cu litere foarte mari: A J U T O R !

13. Ascultați la radio instrucțiunile autorităților.

14. Nu folosiți mașina decât în situații extreme. Căile de circulație trebuie lăsate libere pentru mașinile de intervenție.

15. În unitățile de învățământ preșcolar, primar și gimnazial, profesorii îndrumă copiii și asigură protecția acestora până la sosirea unui adult din familie.

Etichete: cutremur sfaturi
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole