În noaptea de Sfintele Paşti credincioşii vin la biserică, participă la slujbă şi iau lumină. Lumânarea Pascală este simbolul Învierii, al biruinţei vieţii asupra morţii. ”Această lumânare arată că noi avem legătură cu Hristos cel Înviat.
Plecăm cu lumânarea aprinsă acasă și ținem această lumânare de la Înviere pentru că este cea care ne-a adus cea mai Sfântă Lumină și o aprindem în vreme de primejdie”. După slujba de Înviere, fiecare credincios se întoarce acasă aducând Lumina Pascală celor dragi. E bine ca lumânarea să fie pastrată cu sfinţenie tot anul.
Deşi găsim la tot pasul fel de fel de practici superstiţioase, ea nu se stinge de pragul casei sau de grindă, nici nu se afumă cu ea vitele din gospodării şi nici nu se ghiceşte cu ea.
Cu toate că nu există o exprimare tipiconală oficială, corect este ca lumânarea folosită la Înviere să nu se arunce şi nici să nu se alăture celorlalte lumânări folosite la biserică. Lumânarea cu care am primit lumină este luată acasă şi arsă câte un pic în toată săptămâna luminată. Dacă timpul sau spaţiul nu ne permit acest lucru, lumânarea poate fi aprinsă la locul destinat aprinderii de lumânări de la biserică ori la mormintele celor dragi.
Unii credincioşi, cu încuviinţarea preotului, păstrează o parte din această lumânare pentru a o aprinde în momentele de încercare, de primejdie, de boală – amintindu-ne că Hristos pe toate le-a biruit, dăruindu-ne speranţa bucuriei.”, scrie ortodoxia.me.