Antena 3 CNN Actualitate Ce trebuie să facă pensionarii nemulțumiți de decizia de recalculare. Bucura Oprescu: ”Aveți această posibilitate”

Ce trebuie să facă pensionarii nemulțumiți de decizia de recalculare. Bucura Oprescu: ”Aveți această posibilitate”

Calea cea mai uşoară pentru pensionarii care nu sunt lămuriţi cu privire la decizia de recalculare este de a cere verificări la casele teritoriale de pensii, a declarat, miercuri, la finalul şedinţei de Guvern, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu.

"Calea cea mai uşoară pentru pensionari este de a cere aceste verificări la casele teritoriale de pensii, în cazul în care nu sunt lămuriţi cu privire la decizia de recalculare.

Există acum, pe noua lege, posibilitatea de a merge la casele de pensii pentru verificări, iar colegii noştri, în cazul în care constată neconcordanţe, au cadrul legal necesar pentru a veni cu o decizie de revizuire.

Eu nu îmi doresc ca pensionarii să ajungă la instanţă. Îmi doresc ca pensionarii să fie mulţumiţi de această reformă. Îmi doresc ca pensionarii să aibă o viaţă mai bună datorită acestei reforme şi, sigur, îmi doresc să avem un mare pas înainte cu privire la fiecare dintre noi, fiecare asigurat”, a declarat Ministrul Muncii, miercuri, într-un briefing de presă. 

”Mesajul meu pentru fiecare român care ne priveşte este acela de a nu accepta muncă la gri și de a înţelege: cu cât contribui mai mult, cu atât vei avea o pensie mai bună. Și că, în acest moment, avem două elemente esenţiale pe care se bazează sistemul de asigurări sociale din România; contributivitatea şi stagiul de cotizare (...) Datorită noii legi vei fi recompensat printr-un cuantum mai mare al pensiei", a mai explicat Simona Bucura-Oprescu.

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile