Antena 3 CNN Politică Ce spune unul dintre cei doi lideri exluşi din PSD despre posibilitatea de a i se alătura lui Ponta

Ce spune unul dintre cei doi lideri exluşi din PSD despre posibilitatea de a i se alătura lui Ponta

S.T.
1 minut de citit Publicat la 22:02 05 Noi 2018 Modificat la 22:02 05 Noi 2018

Senatorul Adrian Ţuţuianu a declarat, luni, că nu a contestat conducerea PSD pentru a pleca în partidul lui Victor Ponta, afirmând că, deşi îl respectă pe fostul premier, scopul său nu este să adere la o altă formaţiune politică.

„Eu nu m-am certat cu cineva pentru că vreau să mă duc la Victor Ponta. Nu am ieşit cu o scrisoare pentru că vreau să mă duc la Victor Ponta. Îl respect pe Victor Ponta. A fost un premier bun. Nu m-aţi văzut niciodată ieşind public şi condamnându-l pe Victor Ponta. Am spus public că a greşit. Poate era util să fi fost şi Victor Ponta Şi Nicu Bănicioiu şi alţii în PSD. Probabil că am fi avut mai multă forţă, mai multă credibilitate. Dar nu este scopul meu să merg în altă parte. Voi contesta la Comisia de etică, dar nu am nicio speranţă de la Comisia de etică atâta timp cât preşedintele ei, domnul Iordache, s-a pronunţat ieri pentru excluderea mea. Este ca şi când te-ai duce în faţa unui judecător care s-a antepronunţat. Dar procedural voi parcurge acest pas. Voi vedea apoi când este Congresul şi voi merge la instanţa de judecată”, a afirmat Adrian Ţuţuianu, luni, la Parlament.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole