O poveste de dragoste ce pare perfectă se termină cu o crimă și o tentativă de suicid la Timișoara. Un cuplu căsătorit în urmă cu un an, măcinat de gelozia lui. Bărbatul de 29 de ani și soția lui în vârstă de 26 numai ce se mutaseră în Timișoara din localitatea gorjeană Târgul Cărbunești, povestesc anchetatorii. S-au mutat într-un apartament din Calea Girocului. El lucra în străinătate și avea suspiciuni că soția l-ar fi înșelat. În noaptea de miercuri spre joi, cei doi au început să se certe, iar bărbatul a pus mâna pe un cuțit și a înjunghiat-o pe soția sa, care a murit.
Psihologul Mihai Copăceanu explică cum astfel de crime pot fi posibile. "Noi, românii, suntem mai geloși decât alte popoare. E un studiu făcut pe tema asta și care a fost publicat. Gelozia e o formă de neîncredere în propriile forțe. Sunt unele cazuri care nu pot fi prevenite, subite, de neînțeles, dar mai sunt și altele la care apar înainte semne: e iritabil, agresiv, amenință, scene de violență. Astfel de momente ar trebui luate în considerare, ca un avertisment. Imediat după apar regretele, care conduc spre suicid", spune Copăceanu.
Aparența de fericire din fotografiile celor doi are și ea o explicație. "E foarte multă aparență, oamenii tind să posteze doar ceea ce vor să arate altora. Lucrurile bune. Sigur există și oameni care dimpotrivă postează momentele în care sunt nefericiți, spune Mihai Copăceanu.