Antena 3 CNN Actualitate Ministrul Nelu Tătaru, despre revenirea la starea de urgență după alegerile locale: "Evaluăm prima lună dificilă"

Ministrul Nelu Tătaru, despre revenirea la starea de urgență după alegerile locale: "Evaluăm prima lună dificilă"

Milena Niță
1 minut de citit Publicat la 14:50 27 Sep 2020 Modificat la 14:50 27 Sep 2020

Astfel, întrebat dacă va fi declarată din nou stare de urgenţă săptămâna viitoare, şeful de la Sănătate a spus că evaluare lor nu arată această necesitate, însă şeful statului este cel care decide.

Nelu Tătaru: Declararea stării de urgenţă este un apanaj al preşedintelui

"Nu, nu avem în evaluarea noastră instituirea stării de urgenţă. După cum ştiţi, este un apanaj al preşedintelui declararea stării de urgenţă, după informaţiile care vin de la Ministerul Sănătăţii, Ministerul de Interne, comunităţile ştiinţifice, precum şi evoluţia pe care o vom analiza în Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. 

În acest moment, evaluăm prima lună dificilă, septembrie, lună în care avem mai multe reveniri la activitate - restaurante deschise, teatre, cinematografe, revenirea din concedii, transportul în comun aglomerat, campanie electorală, începerea şcolii, alegerile pe care le avem astăzi", a declarat ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, duminică, la Huşi.

Ministrul Sănătăţii: Săptămâna viitoare vedem daca rămânem la 1.500 de cazuri zilnice sau urcăm spre 2.000

Potrivit şefului de la Sănătate, săptămâna viitoare se va face o evaluare a cazurilor după deschiderea noului an şcolar şi vom vedea dacă rămânem în jurul celor 1.500 de cazuri noi zilnic sau urcăm spre 2.000.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, despre starea de urgenţă

"Evaluarea începerii de şcoală o putem face spre sfârşitul săptămânii vitoare şi atunci vom vedea şi barometrul care ne spune dacă rămânem la acel platou, în jurul a 1.500 de cazuri sau vom merge spre 2.000. Depinde doar de noi să respectăm nişte reguli", a spus Nelu Tătaru.

Tătaru: Am votat cu speranţa că se va schimba ceva. Nu acesta este normalul

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a votat, duminică, pentru schimbarea administraţiei locale şi pentru schimbarea mentalităţii, considerând că această zi este cea "care va aşeza lucrurile" în societatea românească.

"Am votat pentru ce votez de 15 ani, de când sunt în Huşi, pentru schimbare, pentru altă mentalitate, cu speranţa că se va schimba şi în Huşiul meu ceva.

Azi este ziua în care va trebui să arătăm că normalul e altul şi îl vom vedea de mâine încolo. Nu acesta este normalul", a spus ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole