Antena 3 CNN Politică Ce spune Kelemen Hunor despre o intrare la guvernare

Ce spune Kelemen Hunor despre o intrare la guvernare

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 14:34 22 Ian 2018 Modificat la 14:34 22 Ian 2018

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, exclude o intrare la guvernare a Uniunii, susţinând că acest subiect nu există şi că nu există o astfel de solicitare nici din partea UDMR, nici din partea coaliţiei PSD – ALDE.

”Nu, este exclus. Nici nu există o astfel de solicitare, nici nu există o astfel de propunere, nici din partea noastră, nici din partea coaliţiei PSD – ALDE, lucrurile nu s-au schimbat. Nu se pune problema, nu există intenţie, nu există solicitare, pentru noi acest subiect nu există. În zilele următoare noi vom avea o întâlnire cu premierul desemnat, Viorica Dăncilă, şi vom lua o decizie, probabil pe 29 ianuarie, la întâlnirea grupurilor reunite ale UDMR din Parlament despre votul la investitură, dar asta este cu totul altceva. Dar nu discutăm despre guvernare, acest subiect nu există”, a spus Kelemen.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, declara, miercuri, că este important ca UDMR să nu voteze noul Cabinet. ”Dacă UDMR nu votează înseamnă că acest Guvern nu va fi învestit. Dacă UDMR decide totuşi să o sprijine pe Dăncilă va fi foarte greu de împiedicat învestirea Guvernului, dar în ceea ce ne priveşte pe noi vom vorbi cu toţi actorii, cu toţi parlamentarii, individual, astfel încât să încercăm să împiedicăm votarea în Parlament a Guvernului Dăncilă”, declara Orban.
 

Sursă: Mediafax
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole