Adrian Năstase a evaluat profilul premierului Viorica Dăncilă și a explicat cum trebuie să fie șeful unui guvern.
"Doamna Viorica Dăncilă mi se pare o persoană extrem de calmă, liniştită. Nu vreau să judec cum procedează sau dacă este sau nu potrivită pentru această funcţie. Acestea sunt lucruri pe care opinia publică le va judeca în timp.
Prima problemă a unui candidat la prim-ministru apare dacă acesta nu este preşedintele partidului care guvernează. Pentru că atunci are de rezolvat o dublă coabitare: cu preşedintele Republicii şi cea cu preşedintele partidului din care face parte. Şi, dacă nu este suficient de puternic, se va găsi prins între două centre de putere şi va avea în permanenţă dificultăţi între ele", a spus fostul premier, într-un interviu pentru Life.ro.
Adrian Năstase afirmă că premierul trebuie să aibă calitățile potrivite pentru perioada în care guvernează.
"Profilul de prim-ministru trebuie gândit pentru fiecare etapă istorică. Au fost perioade în care premierul trebuia să fie un fel de manager ale economiei, dar şi momente în care obiectivele externe erau foarte importante. Sigur, mă gândesc şi la ce s-a întâmplat după ’90, dacă cei care au ocupat aceste funcţii au fost potriviţi pentru ele, la momentele respective.
Spre exemplu, în 1992 a existat o propunere ca eu să fiu prim-ministru, dar era o propunere complet neadecvată acelei perioade, cu mari transformări de natură economică, absolut necesare în dezvoltarea ţării. Atunci varianta aleasă a fost aceea a lui Nicolae Văcăroiu", a adăuugat Năstase.