Antena 3 CNN Actualitate Ce spune actrița Magda Catone despre recalcularea pensiilor. „Au făcut o alba-neagra. E trist"

Ce spune actrița Magda Catone despre recalcularea pensiilor. „Au făcut o alba-neagra. E trist"

de Claudia Popovici    |   

Actriţa Magda Catone, invitată de onoare la cea de-a XXII-a ediţie a Galei ''Seniori de Colecţie'', moderată de realizatoarea Antena 3 CNN, Mihaela Bârzilă, a catalogat măsura recalculării pensiilor în România ca fiind un demers trist, din care speră să nu iasă în pierdere, pentru că, în prezent, este mulțumită de pensia pe care o are. 

„Eu sunt mulțumită, nu știu dacă o să primesc ceva în plus. Sper să nu-mi ia, că văd că așa e ultima modă, din păcate. E trist.

Nu știu ce se întâmplă, ce matematicieni stau acolo, ce inteligențe artificiale ne strică bucuria și liniștea. Dar au făcut anii ăștia cumva... se numește alba-neagra în terminologia asta de cartier sau de autobază, o manieră în care au zis că o să se pună regulă într-o atât de importantă situație.

Noi încă ne mai gândim și ne bucurăm că putem să ajungem la pensie, dar cei care vin după noi nu cred că mai vorbesc despre asta prea convinși că o vor primi, sau că că vor exista legi care să-i pună la adăpost. Nu mai alerg după autobuz că nu mai e cazul. Adică am și eu o mașină la vârsta asta, plătită din banii munciți.

Nu fac nici cum se cheamă săritura Fosbury (n.r după numele lui Dick Fosbury, cel care a revoluționat săritura în înălțime). Nu fac nici participări la Maratonul verii, toamnei sau cireșei sau al berii.

Și-atunci, cum vă zic? Dacă mă duc la piscină, mă duc la serviciu, am grijă de grădină, am și o pisică pentru care trebuie să mă pregătesc, să am mâncare umedă, mâncare uscată, să-i schimb apa", a spus actriţa Magda Catone, premiată la cea de-a XXII-a ediţie a Galei ''Seniori de Colecție''.

Ce spune Magda Catone despre retragerea la mănăstire: „Nu este un azil, ci un examen de conștiință foarte puternic"

În continuare actriţa a explicat şi de ce are în vedere să se retragă la mănăstire. 

„Nu știu dacă voi reuși, dar vă recomand să vă retrageți la mânăstire și nu neapărat să o faceți definitiv. Dar, dacă retragerea înseamnă ceva zidit, ceea ce nu cred, puteți să vă și întoarceți de la mănăstire. Dar retragerea asta, cum e, să zicem, retreat-ul ăsta, adică pensia asta trăită la mănăstire este un lucru foarte înțelept.

Dar pentru că-s foarte aproape de mulți părinți, duhovnici și am un dialog foarte prietenos și în care primesc informații pline de înțelepciune, vă anunț, dacă nu știți, că mănăstirea nu este un azil, adică trebuie să considerați această retragere un examen de conștiință foarte puternic.

Și dacă n-o numim retragere, o numim doar vizită sau, să zicem, pelerinajul e o acțiune care e în desfășurare, dar șederea la mănăstire cred că este un pasaj care ar trebui să existe în viața fiecăruia dintre noi. Cu cât mai devreme, cu atât mai bine", a mai spus Magda Catone. 

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile