Deputaţii liberali de Alba şi-au exprimat regretul faţă de moartea vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Alin Cucui, care a fost găsit spânzurat miercuri dimineaţă într-un imobil din Alba Iulia.
Deputatul PNL Florin Roman a declarat miercuri că Alin Cucui a avut în urmă cu câţiva ani o perioadă de uşoară stare depresivă şi că acesta se temea de nişte probleme medicale care nu s-au confirmat.
"Am vorbit ieri (marţi - n.r.) la telefon cu el. L-am simţit că nu e în regulă. Mi-a zis că mă aşteaptă acasă. El a mai avut o perioadă, în urmă cu câţiva ani, de uşoară stare depresivă, a depăşit-o, acum se pare că nu. Se temea de nişte probleme medicale care nu s-au confirmat. (...) A avut o perioadă mai dificilă, a reuşit să o treacă la momentul respectiv, a reintrat în această perioadă şi se pare că nu a reuşit să o depăşească. El era un om plin de viaţă, dar era mai atent cu sănătatea lui, îşi făcea periodic controale, analize, se temea că ar avea ceva, deşi medicii i-au explicat că nu e vorba de nimic", a spus Roman, la Palatul Parlamentului.
El a adăugat că Alin Cucui nu avea probleme financiare şi nici probleme în familie.
Şi deputatul liberal Corneliu Olar s-a arătat afectat de moartea vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Alba.
''Chiar m-a afectat şi mă afectează. (...) Eu zic că o cădere psihică, nu s-a putut stăpâni... Sunt şi asteniile astea de primăvară şi pe mulţi îi atacă aşa prin surprindere. (...) Era un om chiar cu relaţii de prietenie şi colaborare, decât de a-l vedea pe el să intre în anumite afaceri. (...) Nu cred că avea acces la anumite semnături în anumite proiecte sau în anumite investiţii'', a precizat Olar.
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Alba, Alin Cucui, a fost găsit miercuri dimineaţă spânzurat într-un imobil din Alba Iulia.
Acesta se afla la al doilea mandat de vicepreşedinte al CJ Alba. În vârstă de 41 de ani, Alin Cucui era căsătorit şi avea un copil.