Antena 3 CNN Life Sănătate Ce sponsorizări au primit medicii celebri de la companiile pharma

Ce sponsorizări au primit medicii celebri de la companiile pharma

1 minut de citit Publicat la 16:20 20 Iul 2016 Modificat la 16:20 20 Iul 2016

Aproape 1.650 de medici și farmaciști au primit sponsorizări de la companiile care produc pastile. Asociațiile pacienților se tem că în schimbul acestor ajutoare, doctorii își asumă să recomande bnolnavilor produse scumpe de la companiile care i-au sponsoriat pe doctori, scrie Libertatea.

În jur de 1.650 de doctori și farmaciști au primit “ajutor” în cursul anului trecut de la companiile producătoare de medicamente. Agenția Națională a Medicamentelor și Dispozitivelor Medicale a publicat la începutul lunii iulie lista completă a sponsorizărilor făcute de companiile producătoare de medicamente către medici. Reamintim că medicii au obligația să declare contractele pe care le dețin cu firmele care produc medicamente. Sume de până la 50.000 de euro au fost primite sub formă de sponsorizări de cadre medicale celebre din România. De obicei, în contul acestor sume medicii primesc excursii mai mult sau mai puțin exotice la conferințe pe sănătate.

Printre cei care au beneficiat de sponsorizări îl întâlnim pe Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului Național de Boli Infecțioase “Prof. Dr. Matei Balș”. Acesta a primit anul trecut 141.433 de lei de la șase companii de profil (Abbve, Atellas Pharma, Bristol-Myers Squibb, Gilead Science Europe Ltd, Johnson&Johnson, Merck Sharp Dohme și Pfeizer). La acestă sumă, tot în familia Streinu-Cercel au mai ajuns sponsorizări de 134.582 de lei, de la aceleași companii, primite însă de fiica sa, Anca Streinu-Cercel.

Dumitru Lupuliasa, Președinte al Colegiului Farmaciștilor, a fost “ajutat” cu 210.867 de lei de la 20 de firme de profil.

Dragoș Vinereanu, prorector la UMF „Carol Davila”, a primit 102.320 de lei de la șapte producători (Astrazeneca Pharma, Bayer, Boehringer Ingelheim, Gedeon Richter, Novartis Pharma Services).

Irinel Popescu, unul dintre cei mai cunoscuți chirurgi, a declarat sponsorizări de doar 10.391 de lei de la Astellas Pharma și Sofmedica.

Etichete: medici
Citește mai multe din Sănătate
» Citește mai multe din Sănătate
TOP articole