Antena 3 CNN Be EU Ce se va schimba pentru drepturile femeilor în Europa, în următorii ani. Gabriela Firea: „Sunt convinsă că vom face ceva”

Ce se va schimba pentru drepturile femeilor în Europa, în următorii ani. Gabriela Firea: „Sunt convinsă că vom face ceva”

Viitoarea Comisie Europeană este aşteptată să aprobe actualizarea unui document strategic, numit Carta UE a drepturilor femeilor, iar europarlamentarul Gabriela Firea spune că este convinsă că şi la noi se pot schimba în bine anumite lucruri.

Documentul va include măsuri noi pentru asigurarea serviciilor, programelor și legislației egale pentru femei, având educația ca prim capitol. 

Un alt punct esențial al documentului este independența economică a femeilor, realizată prin echilibrarea salariilor și condițiilor de muncă între femei și bărbați. 

„Avem în România această strategie, avem acord cadru, dar din păcate nu este încă implementat și nu a ajuns la fiecare femeie în parte, la fiecare bărbat în parte, la fiecare familie în parte. 

Femeile nu-și cunosc drepturile. E foarte important ceea ce faceți dumneavoastră, și anume că detaliați și prezentați drepturile femeilor din întreaga Europa, deci și ale româncelor. 

Ele nu știu cui să se adreseze, nici pentru a avea acces la sănătate, de multe ori în anumite zone și în anumite comunități nu au acces la educație, apropo, pentru că se leagă cele două comisii, accesul de la sănătate la educație și accesul la propria cultură și menținerea ei și menținerea tradiției fiecărei comunități în parte. 

De asemenea, este vorba despre discriminările femeilor la locul de muncă. 

Am realizat împreună cu colegii de la Ministerul Familiei și cred că și aici putem să venim cu anumite amendamente, tot ceea ce înseamnă o reglementare cadru, atât pentru entități publice, cât și pentru cele de stat, în privința acelui concept de violență de gen, acelor abuzuri care se pot întâmpla la locul de muncă, a hărțuirii pe criterii de gen la locul de muncă”, a spus europarlamentarul Gabriela Firea, sâmbătă, la emisiunea BeEU, de la Antena 3 CNN.

De asemenea, Gabriela Firea este optimistă că România poate fi văzută mai bine la nivelul UE.

„Dacă cu toţii vom fi mai activi, mai implicaţi, dacă vom avea rapoarte, sunt foarte convinsă că vom schimba ceva.

România e a şasea forţă la nivelul UE la numărul de voturi (...).

Nu trebuie să ne îndepărtăm de adevăratele preocupări ale oamenilor”, a continuat Gabriela Firea.

 

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile