Ministrul Educației, Daniel David, a afirmat joi la Antena 3 CNN că premierul Marcel Ciolacu are niște promisiuni de onorat, atât pentru profesori, privind salariile, cât și pentru studenți, privind călătoriile cu trenul.
Daniel David a fost întrebat dacă este posibil ca în acest an să existe o mărire de salarii pentru profesori.
„Am spus și eu, în discuția cu premierul, că la încheierea grevei au fost făcute niște promisiuni profesorilor. Sigur, o parte dintre ele au fost onorate. Premierul a spus că în funcție de cum va merge economia spre mijlocul anului, el știe că dacă lucrurile se stabilizează din punct de vedere financiar, are de onorat promisiunile pentru educație”, a răspuns ministrul.
Ministrul Educației a vorbit și despre nemulțumirea studenților că nu mai beneficiază de reducere la călătoriile cu trenul, decât pe traseul domiciliu - facultate.
„Lucrurile au arătat în prima fază și mai rău. Adică reducerea n-a mai fost de 90%, a fost de 50%, când a venit propunerea inițială din zona finanțelor. Au fost discuții în coaliție și am amintit acest lucru, că educația a fost asumată ca o prioritate de către coaliție și am reușit să modificăm procentul, să-l readucem la 90%. N-am reușit să readucem acea mobilitate mult, mult mai largă”, a afirmat Daniel David.
Acesta a continuat, spunând că înțelege frustrările studenților: „Îi înțeleg pe studenți, fiindcă e foarte greu când pierzi un drept pe care l-ai avut. Sigur că putem discuta dacă ar fi trebuit dată opțiunea aia, dar odată ce le-ai dat-o, esteun drept, și eu îi înțeleg, le înțeleg frustrările”.
Ministrul a mai adăugat că astfel de măsuri sunt justificate, „la un astfel de deficit care pune țara la risc”.
„Trebuie să vedem cum se va stabiliza situația financiară a țării și sunt convins că dacă lucrurile vor merge bine și nu văd de ce să nu meargă bine, cel puțin din a doua parte a anului, (...) premierul știe că are de onorat niște promisiuni. Vom rediscuta acest lucru, fiindcă a fost un drept dat și n-a fost doar ceva ce a înghețat, a fost ceva ce s-a luat”, a încheiat el.