Salata verde revigorează organismul, datorită conţinutului său bogat în minerale şi în vitamine. De asemenea, elimină stările de depresie, de stres şi ajută în buna funcţionare a ficatului.
Totodată, conţinutul de vitamina C întăreşte sistemului imunitar, înlătură stările de anemie, luptând cu succes împotriva asteniei. În plus, favorizează închiderea plăgilor şi a operaţiilor, în special în cazul diabeticilor (vitamina C stimulează secreţia de colagen a ţesutului conjunctiv), potrivit Realitatea.net.
Cantitatea de salată verde consumată zilnic trebuie să fie de minimum 150 grame, pe stomacul gol, înainte de fiecare masă. Salată trebuie asezonată numai cu ingrediente naturale: ulei de măsline presat la rece, oţet natural de mere sau suc de lămâie proaspăt stors, şi foarte puţină sare. Consumată câte 500 g pe zi, porţionate înaintea meselor şi după deşert, duce la scăderea în greutate.
Există, totuşi, şi o atenţionare. Şi în acest caz, abuzul este nociv. Specialiştii au constatat că excesul de salată verde – depăşirea dozelor indicate mai sus sau consumarea îndelungată a salatei, fără perioade de pauză poate provoca ameţeli şi dureri ale globilor oculari. În asemenea cazuri, regimul cu salată trebuie întrerupt şi reluat după cel puţin două luni.