Antena 3 CNN Actualitate Ce se întâmplă cu tichetele de masă

Ce se întâmplă cu tichetele de masă

1 minut de citit Publicat la 13:51 24 Mar 2016 Modificat la 13:51 24 Mar 2016

Valoarea nominală a unui tichet de masă va putea fi de cel mult 13 lei, faţă de 9,41 lei cât este în prezent, potrivit unei propuneri legislative depusă la Senat, potrivit economica.net.

Proiectul a fost iniţiat de 59 parlamentari PSD, PNL şi UDMR şi modifică Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă.

Potrivit prevederilor proiectului, 'valoarea nominală a unui tichet de masă nu poate depăşi suma de 13 lei, la data aplicării prevederilor prezentei legi'.

'Valoarea actuală a unui tichet de masă de 9,41 de lei (înainte de impozitare) nu este suficientă pentru a cumpăra o masă de prânz, în condiţiile în care valoarea medie a unei mese de prânz este de 13 lei, iar în zone cu economie precară, cea mai ieftină masă de prânz costă 10 lei (în sistem de catering, nu la restaurant). Un număr mare de angajaţi se află în imposibilitatea de a avea o masă adecvată în timpul unei zile de lucru, fie ca urmare a programului de lucru încărcat, fie că nu au acces la achiziţionarea unei mese. Astfel, această problemă rămâne o responsabilitate a statului şi a angajatorului pentru a le oferi o masă decentă pe parcursul unei zile de lucru', au arătat iniţiatorii în expunerea de motive a proiectului.

Etichete: tichete de masa
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole