Antena 3 CNN Economic Se mai scumpesc cartelele de metrou în acest an? Anunțul făcut de Metrorex

Se mai scumpesc cartelele de metrou în acest an? Anunțul făcut de Metrorex

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 12:13 02 Oct 2016 Modificat la 12:13 02 Oct 2016

Tarifele de călătorie cu metroul nu se vor modifica până la sfârşitul acestui an, nici anul viitor, a declarat duminică directorul general al Metrorex, Marin Aldea, prezent la Ziua Porţilor Deschise la Staţia de Metrou Laminorului. 

"Vă spun ferm că nu va modifica tariful de călătorie cu metroul până la sfârşitul anului, dar nici în 2017. Anul viitor am fundamentat bugetul pe aceleaşi tarife. O dată cu finalizarea noului sistem de acces la metrou, acum în lucru, o să introducem titluri noi, în favoarea călătorilor. Îmi propun să cresc gradul de încredere al călătorilor în acest mijloc de transport", a spus Aldea. 

Prezent la la evenimentul de la staţia Laminorului, ministrul Transporturilor, Sorin Buşe, a precizat că nu a mai circulat cu metroul de trei sau patru ani astfel încât, la întrebarea "cât costă o cartelă de două călătorii cu metroul" acesta a răspuns "10 lei" în loc de 5 lei cât este preţul real. 

"Tariful depinde de numărul de călătorii. Două călătorii costă 10 lei. Ultima oară am fost cu metroul acum trei sau patru ani. În general nu folosesc metroul, prefer traficul de suprafaţă, să văd străzile, să văd pe unde merg", a precizat ministrul Transporturilor. 

De altfel, încă din luna iunie a acestui an, Marin Aldea anunţa că nu se are în vedere majorarea preţurilor pentru călătoria cu metroul arătând, totodată, că intenţionează să introducă abonamente anuale de călătorie şi de weekend pentru a veni în sprjinul călătorilor. 

"Eu mă gândesc, de exemplu, la un abonament anual, la o cartelă care ar putea fi introdusă pentru perioada de weekend, o cartelă pentru un grup mai mare de 3-5 călători. Sunt multe idei, dar asta nu înseamnă că tariful mediu de călătorie s-ar modifica", anunţa, directorul general al Metrorex, în vara acestui an. 

În prezent, preţul cartelei cu două călătorii este de 5 lei iar cel al cartelei cu 10 călătorii este 20 lei. Abonamentul de o zi costă 8 lei, iar abonamentul lunar cu număr nelimitat de călătorii 70 de lei. 

Ultima scumpire a călătoriei cu metroul a avut loc în primăvara acestui an.

Sursă: Agerpres
Etichete: Metrorex metrou
Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole