Adoptarea acestei OUG are ca scop reducerea monopolului din centrele universitare, care va permite formarea unui număr mai mare de specialişti.
În aceste condiţii, tinerii absolvenţi ar fi mai motivaţi să profeseze în ţară, crede ministrul Sănătăţii.
„Prin reglementările de astăzi eliminăm inechităţile existente, elaborând cadrul legal care dă posibilitatea formării unui număr mai mare de specialişti atât în sistemul public, cât şi în unităţi sanitare private şi instituţii de învăţământ superior particulare acreditate care îndeplinesc toate condiţiile de pregătire. Astfel, toţi cei care au obţinut la concurs peste 60% din punctajul pe domeniu vor intra în pregătire. Avem înregistrat un record privind numărul de rezidenţi pe care-l vom pregăti, estimăm 7.159 rezidenţi, în România şi sperăm ca efectele să se vadă în câţiva ani.
Sunt primele măsuri concrete pe care le luăm pentru a stopa criza resursei umane calificată din domeniul medical.
Am reuşit acest lucru în condiţiile în care anul acesta s-a înregistrat un record de participare la Rezidenţiat”, a spus Victor Costache, ministrul Sănătăţii.