Antena 3 CNN Externe Uniunea Europeană Ce se întâmplă cu limba engleză în UE după Brexit

Ce se întâmplă cu limba engleză în UE după Brexit

<1 minut de citit Publicat la 14:41 09 Iul 2016 Modificat la 14:41 09 Iul 2016

Limba engleză ar trebui să-şi piardă poziţia dominantă în Uniunea Europeană după ce britanicii s-au pronunţat, pe 23 iunie, pentru ieşirea ţării lor din blocul comunitar, a estimat sâmbătă vicepreşedintele Bundestagului (camera inferioară a parlamentului federal german), Johannes Singhammer, potrivit DPA, citat de Agerpres.

''Atunci când Marea Britanie va ieşi din UE, nu va mai exista niciun motiv pentru ca limbile germană şi franceză să fie discriminate'', a spus Johannes Singhammer, într-un interviu pentru publicaţia germană Der Spiegel.

El a apreciat că în loc să reducă cu 10% serviciul de limbă germană, ce are 100 de translatori, Comisia Europeană ar trebui să micşoreze serviciul de limbă engleză, având 130 de translatori.

Singhammer s-a plâns de întârzieri în traducerea în germană a unor texte importante, un exemplu în această privinţă fiind propunerea Comisiei Europene de liberalizare a regimului de vize pentru cetăţenii turci, care abia după cinci săptămâni a ajuns în Bundestag tradusă în limba germană.

Un alt exemplu este proiectul de modificare a Regulamentelor Dublin privind azilul, document elaborat în luna mai, dar care nu va ajunge la deputaţii germani decât la finalul lunii iulie.

Etichete: Brexit
Citește mai multe din Uniunea Europeană
» Citește mai multe din Uniunea Europeană
TOP articole