Antena 3 CNN Economic Ce se întâmplă cu compensațiile pentru fermieri? Ministrul Agriculturii: Am solicitat fonduri de la Comisia Europeană

Ce se întâmplă cu compensațiile pentru fermieri? Ministrul Agriculturii: Am solicitat fonduri de la Comisia Europeană

Andreea Ştefan
1 minut de citit Publicat la 23:37 13 Aug 2024 Modificat la 23:37 13 Aug 2024

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunțat, marți seară, în emisiunea În fața națiunii de la Antena 3 CNN, că a trimis pe 7 august o scrisoare la Comisia Europeană privind compensațiile fermierilor afectați de secetă. Ministrul speră ca banii de la CE să intre în luna octombrie sau noiembrie a acestui an.

„Încă din Consiliul AgriFish, pe care l-am avut în data de 15 iulie, am atras atenția comisarului european că România este într-o perioadă dificilă în agricultură din cauza lipsei de precipitații și lucrul acesta a fost și confirmat. Pentru că să ai precipitații într-un an de zile de doar 350l/m² duce ca cele 2 milioane de hectare care sunt în momentul de față să fie calamitate. Am solicitat o scrisoare pentru că la Comisia Europeană, ca să te duci să ceri bani pe despăgubiri, trebuie să ai și acele procese verbale de calamități. Practic, justificarea banilor pe care-i ceri.

Am cerut pentru suprafața pe care noi deja o avem înscrisă în procesele verbale pe situații de urgență din teritoriu pentru culturile de toamnă, finalizând la 15 septembrie și culturile de primăvară și de toamnă. Ne vom adresa, bineînțeles și pe diferența de 1,6 milioane de hectare”, a declarat ministrul Agriculturii în emisiunea Ediție specială cu Răzvan Dumitrescu de la Antena 3 CNN.

Întrebat când vor veni banii pentru fermieri, Florin Barbu a spus: „E în funcție de decizia Comisiei Europene, nu este decizia consiliului de miniștri sau a comisarului european, este o decizie pentru că acești bani se dau din fondul de criză al Uniunii Europene și atunci noi ne-am bucura foarte mult să luăm banii și în octombrie și noiembrie, pentru că noi venim cu bani suplimentari de la bugetul de stat înainte de a primi de la Uniunea Europeană acești bani.

Bineînțeles că acei bani îi putem folosi și îi putem da fermierilor pe alte scheme de plată, așa cum atunci când Comisia Europeană ne-a acordat un sprijin de 40 de milioane de euro, am subvenționat și 2 lei pe litru de motorină, față de 1,46 cât dădeam acciza”, a explicat ministrul.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole