Mare iubitoare de câini, vedeta TV avea mai mulți câini pe proprietatea sa. Dacă din primele informații se spunea că doi dintre ei au fost găsiți morți, informația a fost infirmată de la fața locului, de Marius Chircă, fondator al Asociației pentru protecția animalelor Kola Kariola, prieten cu Cristina, care s-a dus de urgență la Otopeni, la aflarea veștii.
El a precizat că toate animalele au fost găsite în viață și că un singur câine, care se afla sub tratament, era mai slăbit și a avut nevoie de îngrijiri medicale.
”Au avut cu siguranță apă la dispoziție și s-au descurcat, au reușit să spargă un sac mare de boabe din care s-au hrănit”, a explicat Marius Chircă. Deja vecinii au preluat trei câini, iar ceilalți au ajuns la asociația ARCA, scrie Libertatea.