Antena 3 CNN Actualitate Ce s-a întâmplat cu polițistul care a ordonat împușcarea ursului de la Sibiu

Ce s-a întâmplat cu polițistul care a ordonat împușcarea ursului de la Sibiu

1 minut de citit Publicat la 16:09 03 Noi 2016 Modificat la 16:09 03 Noi 2016

Comisarul şef Cristian Negru, cel care a susţinut că a ordonat împuşcarea ursului de la Sibiu, la jumătatea lunii octombrie, a redevenit şef Serviciu Cabinet în cadrul IPJ Sibiu, scrie adevarul.ro.

Cristian Negru a condus Serviciul Cabinet din cadrul IPJ Sibiu din anul 2014, iar în luna august a acestui an a fost împuternicit la comanda Poliţiei Municipiului Sibiu. Negru şi-a anunţat retragerea din funcţie după scandalul ursului împuşcat de la Sibiu, acesta asumându-şi decizia de a împuşca animalul.

"Eu am luat decizia de a împuşca animalul şi îmi asum, inclusiv în cadrul dosarului penal. Îmi asum responsabilitatea, nu vinovăţia. (...) Am fost doar două-trei minute în auto cu inspectorul şef, chiar înainte de a ajunge pe strada Lungă. Ulterior, m-am întrebat de ce nu i-am pasat toată responsabilitatea. Sunt destul de matur să îmi asum. Dacă era un poliţist în măsură să ia o decizie, eu eram acela. Eu am participat de la început la intervenţie şi în continuare consider că a fost decizia corectă”, a scris Negru pe o reţea de socializare.

Potrivit reprezentanţilor IPJ SIbiu, din 18 octombrie Cristian Negru a revenit pe postul de şef Serviciu Cabinet, iar pentru a executa atribuţiile şefului Poliţiei Municipiului Sibiu a fost desemnat, cu aceeaşi dată, comisarul şef Ionuţ Modrescu, unul dintre adjuncţii de la municipiu.

Etichete: Sibiu
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole