Antena 3 CNN Emisiuni Decisiv Ce s-a decis la Guvern legat de preţul alimentelor de bază din supermarketuri | Anunţul Asociației Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR)

Ce s-a decis la Guvern legat de preţul alimentelor de bază din supermarketuri | Anunţul Asociației Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR)

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 17:35 20 Iun 2023 Modificat la 18:02 20 Iun 2023

Șeful Executivului vrea să scadă prețurile la produse de bază, precum carnea și laptele, prin reducerea adaosurile comerciale atât la producători, cât şi la retaileri.

"Guvernul vrea  să scadă prețurile alimentelor de bază la puterea de cumpărare a consumatorului din România și, pe de altă parte, de a menține echilibru în cadrul lanțului de producție.

Practic pe fiecare segment, atât al producătorilor, cât și al fermierilor, procesatorilor. Deocamdată nu s-a discutat pe cifre concrete. S-a făcut un sumar al produselor de bază, așa cum sunt ele definite și în codurile CAEN. E vorba de acest carne, lapte, o legume-fructe, panificație.

Deocamdată încă nu am ajuns foarte departe, pentru că acesta a fost o discuție exploratorie, însă este important că toată decizia va fi luată pentru toți operatorii de pe lanțul economic. Deci nu se va limita la comercianți sau în zona de procesare.

A fost prezent la discuții și Consiliul Concurenței și fără îndoială că dacă vorbim de aspecte comerciale care țin de politica comercială a fiecărui retail, acestea vor fi cumva agreate sau validate de către Consiliu Concurenței.

Nu s-a discutat despre cifre, nu s-a discutat despre numere, ca să spun așa, însă este evident că există o atmosferă generală pozitivă și noi ne-am exprimat aprecierea pentru faptul că a existat acest dialog. Discutăm aici despre faptul că inflația nu este un fenomen pozitiv și atunci trebuie să găsim formule prin care să păstreze această putere de cumpărare.

De asemenea, că este necesar să vedem formulele prin care inflația practic să ajungă cât mai repede la o singură cifră și, de asemenea, să păstrăm puterea de cumpărare în zona produselor de bază.

Vorbim despre definirea unei liste de produse de bază. Aceasta ar fi primul pas și încă o dată, discuțiile de astăzi au fost practic mai degrabă o trecere în revistă, un sumar a situației în general", a spus reprezentantul Asociației Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR), George Bădescu.

Citește mai multe din Decisiv
» Citește mai multe din Decisiv
TOP articole