Antena 3 CNN Actualitate Ce s-a citit pe fața lui Gheorghe Dincă în timpul reconstituirii crimelor. „E o defecțiune de tip psihic”

Ce s-a citit pe fața lui Gheorghe Dincă în timpul reconstituirii crimelor. „E o defecțiune de tip psihic”

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 11:13 18 Sep 2019 Modificat la 11:13 18 Sep 2019

Dumitru Borțun, profesor de comunicare la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), susține că Gheorghe Dincă, principalul suspect în cazul crimelor din Caracal, este acum detașat deoarece „s-a decuplat de la realitate” și nu mai este în „postura de animal hăituit din primele zile” când a fost prins de polițiști.

Specialistul în comunicare Dumitru Borțun, profesor la SNSPA, a analizat pentru Libertatea, modul în care a acționat Gheorghe Dincă în timpul reconstituirii crimelor din Caracal.

„Gheorghe Dincă e detașat, nu știi dacă vine dintr-o asigurare de genul stai liniștit că nu pățești nimic, avem noi grijă sau pur și simplu e o defecțiune de tip psihic, s-a decuplat de la realitate, nu mai stă să-și imagineze consecințele faptelor sale, ale anchetei, ale condamnării. Probabil e o reacție de protecție a psihicului foarte stresat de a ieși din această capcană prin detașare emoțională. Stă, se uită în ochii anchetatorilor, dă explicații, gesticulează, dă din mâini, ca un om care s-a regăsit, nu mai e în postura de animal hăituit din primele zile”, explică Borțun.

Citiți și:

Gheorghe Dincă, la Tribunalul Olt. Arestarea preventivă, prelungită până pe 24 octombrie. Criminalul din Caracal nu contestă măsura

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole