Cei mai mulţi dintre şoferii români nu ştiu ce presupune testarea antidrog la Medicina Legală, în ce condiţii le pot cere poliţistii să facă testul, sau cât costă testul sau cine îl plăteşte. Toate răspunsurile au fost oferite în jurnalul News Hour with CNN de la Antena 3 CNN.
În ce condiţii un poliţist opreşte un şofer în trafic
- atunci când sunt constatate încălcări ale normelor rutiere;
- în situația în care există indicii temeinice despre săvârşirea unei contravenții ori a unei fapte de natura penală;
- pentru verificarea deținerii de către şoferi a documentelor prevăzute de lege
Cum se testează prezența drogurilor la volan
- polițistul poate solicita testarea şoferului pentru a detecta posibila prezență a drogurilor si alcoolului
- dacă şoferul acceptă să fie supus testării in stradă şi iese pozitiv este condus de poliţie la o unitate medicală autorizată, i se suspendă dreptul de a conduce
- dacă şoferul refuză să fie testat, acesta este dus la Serviciul de Medicină Legală pentru prelevarea mostrelor biologice, i se suspendă dreptul de a conduce
- este dus de poliţe la Serviciul de Medicină Legală - care poate fi la zeci de kilometri distanță de locul în care e oprit şoferul
În cât timp sunt gata rezultatele de laborator
- termenul pentru ca legiştii să dea rezultatul privind prezența drogurilor este de 72 de ore
- dacă in 3 zile, rezultatele nu sunt gata, şoferul işi reia dreptul de a conduce
- dacă rezultatele sunt gata si şoferul este pozitiv la droguri, i se intocmeşte dosar penal pentru conducere sub infuența substanțelor interzise, iar dreptul de a conduce rămâne suspendat
- dacă rezultatele arată un rezultat negativ, acestea se comunică şoferului, iar permisul îi este dat înapoi