Antena 3 CNN Life Travel Ce poți să faci vara asta pe insula Tenerife

Ce poți să faci vara asta pe insula Tenerife

2 minute de citit Publicat la 16:04 26 Apr 2017 Modificat la 16:04 26 Apr 2017
 Mai aproape de coasta de vest a Africii, decât de Spania, Tenerife se identifică prin peisajele exotice și clima blândă, fiind supranumită La Isla de la Eterna Primavera, un ținut unde primăvara domnește chiar și în miez de iarnă.

Un sejur reușit în Tenerife include relaxarea la plajă, vizitarea siturilor arheologice și drumeții în Parcul Național El Teide. Urmat de serii nesfârșite de shopping, degustări de fructe de mare și nopți tematice în cluburile moderne de la malul mării.

Descoperă cele mai frumoase plaje!

Tenerife este vestită pentru superbele plaje. Datorită cererilor numeroase de vacanță ,pe insulă au fost dezvoltate plaje artificiale cu nisip fin, auriu, adus tocmai din deșertul Sahara. Dacă vrei să simți puțin din atmosfera specifică insulelor Canare, atunci nu ar trebui să excluzi relaxarea pe plajele negre precum abanosul, compuse din pietricele vulcanice, care intră în contrast cu apele azurii ale Oceanului Atlantic.

Cea mai populară dintre plajele insulei Tenerife este Las Americas deservită de o promenadă vibrantă cu o linie lungă de restaurante, cafenele și magazine. La fel de încântătoare sunt Los Cristianos, Teresitas sau Martianez din Puerto de la Cruz.

Practică sporturi nautice!

Tenerife este un fel de Mecca pentru iubitorii sporturilor de apă. De la scuba diving, snorkeling până la surfing, windsurfing kaiac-canoe sau yachting, aici poți practica orice activitate preferată. Apele calde cu care te răsfață Tenerife sunt pline de recife de corali și epave de nave care zac pe fundul mării de ani buni.

Dacă Costa Adeje oferă servicii exclusiviste, iar vânturile și curenții fac ca această zonă să fie preferata practicanților de windsurf și paragliding, la km depărare de țărm poți admira balene, broaște țestoase și delfini.

Drumeții în Pico del Teide

Cea mai mare atracție a insulei este fără îndoială Vulcanul El Teide, cu al său Parc Național protejat din anul 1954, fiind al doilea cel mai vizitat parc natural din lume. Poți urca cu telefericul până la altitudinea de 3555 de metri, de unde poți urca spre craterul vulcanului pentru a atinge norii și a te bucura de peisajele selenare colorate în nuanțe de ocru.

 

De Mădălina Isar

Oferte de vacanta Tenerife

Hotel Apartamentos Aguamarina Golf 4* - tarife de la 594 euro/persoana, 7 nopti de cazare fara masa, transport avion, transferuri aeroport-hotel-aeroport, asistenta turistica. *Reducere Early Booking 15%! Detalii pe www.christiantour.ro, sau la telefon 021.270.00.99. 

Citește mai multe din Travel
» Citește mai multe din Travel
TOP articole