Ligia Alexandrescu, președintele Societății Române de Educație Nutrițională, a vorbit în emisiune News Magazine despre cum trebuie să mâncăm de Crăciun ca să nu ne fie rău și să nu avem probleme de sănătate.
„Sărbătorile de Crăciun înseamnă foarte multă indulgență, indulegență alimentară, din punct de vedere culinar, suntem foarte tentați și tocmai ca să nu ruinăm efortul depus peste an, trebuie să încercăm să folosim moderația ca și cuvânt de ordine. Nu vom renunța la produsele tradiționale, este o utopie să nu se mănânce carne de porc. Am auzit câteva informații să mâncăm mai puțină carne de porc. Și atunci când să o mâncăm? În august? Încercăm să o degresăm această carne, să gătim la cuptor, la grătar, să nu avem acea crustă de a grătar pentru că ea creează probleme colonului, ea este cea care constipă, ea este cea care produce toxine finalmente. Avem multe variante reci pentru dimineață. Eșalonat, în cantități decente. Avem legume. Avem nevoie de digestie, slaată de varză, gogonele în saramură, dulciurile între mese”, a declarat specialista.
Nutriționista a explicat și ce trebuie să facă persoanele care au ținut post.
„Reînceperea și revenirea la dieta normală cu carne o să se facă treptat. Legumele trebuie să se regăsească lângă aperitive reci. (...) Să nu încercăm să mâncăm felia de tort imediat după micul dejun. Dacă mergem în vizită să încercăm să mâncam ceva. Între mese este important să ne hidratăm pentru digestie”, a mai spus Ligia Alexandrescu.
Cum trebuie să mâncăm de Crăciun ca să nu avem probleme de sănătate? „Dimineața: tot ce înseamnă preparate reci, dar pe bază de curcan, ar fi foarte bine. Să nu fie foarte sodate, să nu fie sărate și să avem fibre. Salata boeuf este de asemenea prezentă. piftia, sărmăluțele la prâz și să nu uităm murăturile din saramură, nu cele din oțet. 150-200 de grame de sărmăluțe. După o masă copioasă la prânz, seara nu prea mai intră mare lucru. Încercăm să mâncăm puțin mai ușor”, a mai spus specialista.