Antena 3 CNN Actualitate Social Ce pantofi purtăm la birou în sezonul rece

Ce pantofi purtăm la birou în sezonul rece

7 minute de citit Publicat la 10:57 31 Oct 2017 Modificat la 10:57 31 Oct 2017

Frigul nu e părtinitor: şi acasă, şi pe stradă, şi la birou se întinde fără strop de egoism, iar lucrul acesta pune în mişcare garderoba pentru sezonul rece. E momentul când se resimte de obicei o frustrare, fiindcă, atunci când mercurul din termometre bate în retragere, pantofii, atât de îndrăgiţi în primul rând pentru eleganţa pe care o aduc în orice ţinută, rămân în umbră şi opţiunile fashionistelor se văd condiţionate de încălţămintea de sezon. Din fericire, stiliştii au transformat frigul într-un actor trădat de scenariu, iar lucrul acesta e şi drept, şi oportun, şi frumos. Drept, pentru că ar fi nefirească o supunere grabnică şi totală în faţa capriciilor vremii, oportun, pentru că ţinutele de birou au codul lor vestimentar special, în care pantofii sunt articolul de încălţăminte agreat preferenţial, şi frumos, pentru că tot pantofii sunt exponenţi de primă clasă ai conceptului de eleganţă, pe care dress code-urile nu-l suprimă, ci îl asumă exclusiv în latura lui clasică, timeless.

O regulă de aur în privinţa asortării încălţămintei spune că ea trebuie să continue coerent povestea unei ţinute. Altfel spus, ea trebuie să facă parte din acelaşi stil vestimentar cu îmbrăcămintea. Iată de ce obiectivul nostru de azi este să justificăm permanenţa şi oportunitatea unor modele de pantofi dama în ţinutele office din sezoanele reci, dar şi să punem la dispoziţia fiecărei fashioniste câteva sugestii de outfit pentru mediul de serviciu, cu siguranţă cel mai râvnit de imperiul modei şi, în acelaşi timp, cel mai puţin receptiv la tendinţele ei.

Pantofii cu talpă groasă

Inspiraţi de platformele specifice anilor 70, pantofii cu talpă groasă au revenit în graţiile modei. Amploarea calapodului lor care înveleşte protector piciorul până aproape de gleznă şi grosimea tălpii- scut excelent contra umidităţii, plus strategie de conservare a confortului termic din interior, îi recomandă în sezoanele reci. Deşi sunt expresia unui stil extravagant, pot intra cu naturaleţe în ţinutele office, unde se integrează surprinzător de oportun în outfituri cuminţi şi au convins femeile de carieră că sunt cu adevărat necesari. Condiţia este ca platformele modelelor să fie cel mult medii, pentru ca masivitatea lor să nu se transforme dintr-o declaraţie de autoritate într-una de excentricitate. Din moment ce a fost  onorat acest consemn, pantofii cu talpă groasă respiră perfect natural în mediul office, fie alături de o fustă stilou şi o bluză într-o nuanţă tonică, fie în compania unui top scurt, temperat de un cardigan comod şi o pereche de pantaloni în croi office. Cu complicitatea pantofilor cu talpă groasă, manevra se poate repeta şi în sens minimalist, în compania unui costum în carouri sau a unui blazer, învecinat cu pantaloni negri şi o cămaşă într-o nuanţă de albastru în tendinţe.

Pantofii Oxford

Asociaţi iniţial cu stilul preppy studenţesc, pantofii Oxford au cunoscut renaşteri şi ascensiuni succesive, până s-au ridicat la rangul de piesă statement în garderoba fashionistelor. Graţie designului specific, ei acoperă integral laba piciorului, iar acesta e un avantaj extraordinar în sezoanele reci, când decupajele sunt în primul rând de evitat, pentru a asigura confortul termic al corpului. Calitatea lor de a înveli piciorul bifează, în ţinutele de serviciu, la capitolul accesorii neprovocatoare. Apoi modelul lor, acela de încălţăminte joasă, cu toc minimalist şi faptul că sunt comozi îi recomadă din plin pentru ţinutele office, întrucât nu solicită piciorul în timpul activităţilor de durată. Fiind de inspiraţie masculină, li se asociază intrinsec şi o notă de autoritate. E de înţeles aşadar de ce înăsprirea condiţiilor meteo nu-i alungă prea uşor din ţinuta de job a unei femei. La birou, ei se dovedesc o piesă extrem de versatilă. Lângă un costum office par că tocmai îşi completează certificatul de naştere, dar pot atenua cu stil, pentru un look armonios, şi senzualitatea unor piese feminine. O maletă simplă, într-o culoare neutră, lângă o fustă midi şi o vestă cu dungi în tonul cromatic al fustei capătă valenţe impetuoase, dacă în partea de jos a outfitului străjuieşte o pereche de pantofi Oxford.

Pantofii pumps

Plasarea modelului între pantofii sezonului rece se face nu din raţiuni obiective, ci estetice, validate funcţional. E vorba desigur de modelul simplu, cu vârf uşor alungit închis şi tocuri subţiri, dar nu minimal îngustate conic de la bază, ca ale celebrilor stiletto. Garderoba office va fi întotdeauna pusă în valoare de o pereche de pantofi clasici, tip pumps, cunoscuţi şi sub denumirea de escarpieni. Cu orice riscuri, marea majoritate a fashionistelor nu-i abandonează nici în sezoanele reci, în pofida decupajului amplu al modelului. Pentru un look sobru, ideal este negrul, fiindcă valorifică orice stil de inspiraţie smart business: pantaloni clasici, cu talie înaltă, fuste conice, midi sau A line, rochii drepte sau cloş. În varaintă lăcuită, ei vor pune excelent în evidenţă texturi soft precum bumbacul. O cămaşă de inspiraţie masculină, o fustă tubulară monocromatică şi un sacou office vor avea efectul scontat la birou doar în prezenţa eleganţilor pumps.

Pantofii cu baretă

Sunt printre cele mai populare tendinţe ale modei actuale, iar aerul lor de school girl este unul încântător şi întineritor, care stârneşte nostalgie şi entuziasm fashion. Pentru că exprimă un intens vibe feminin, se pot integra cu maximum de efect în ţinute sobre sau de inspiraţie masculină, ceea ce le-a deschis drum larg spre mediul office, mai ales că variantele de pantofi cu toc mic sau gros oferă şi garanţia confortului, atât de râvnită în ţinutele de serviciu. O maletă din material fin, o fustă midi, un blazer în carouri şi un dress mat vor intra cu succes în normele oricărui cod vestimentar, fără a încălca regulile de stil ale feminităţii şi ale eleganţei. Pantofii cu baretă sunt garanţia unei apariţii fresh chic la serviciu, de aceea multe femei îi menţin în outfiturile formale încă multă vreme după lăsarea ceţurilor plumburii ale toamnei.

Pantofii cu toc gros

Acest model de încălţăminte are o ascensiune constantă de câteva sezoane şi nimic nu le prevesteşte declinul. O pereche de pantaloni în croi lejer, o cămaşă albă şi un sacou cu influenţe masculine pot fi garanţia satisfacţiei vestimentare cu care începe orice zi reuşită, la birou. Pantofii cu toc gros sunt ingredientul absolut necesar al joburilor care presupun contact direct şi dinamic cu publicul. Mărimea şi forma tocului conferă stabilitate şi infuzează autoritate modelului, care continuă să-şi facă loc în ţinutele office, char şi atunci când temperaturile scăzute fac mai degrabă lobby pentru o pereche de botine.

Mocasinii din piele

Deşi fac parte din categoria pantofilor casual, mocasinii s-au strecurat în ţinutele office fără a li se face un favor prin aceasta: e mai degrabă un drept pe care şi l-au câştigat prin merite personale. Dacă ar fi să le contabilizăm, s-ar cuveni menţionată în primul rând conformaţia tălpii şi prezenţa unui toc minimalist, comod şi practic, perfect pentru mediul de serviciu, unde nu deranjează libertatea mişcărilor şi nu exercită presiuni suplimentare asupra picioarelor. Mocasinii sunt de asemenea protagonişti favoriţi în actul şofatului, unde se pare că, purtaţi în manevra de frînare, cresc rata siguranţei în trafic. Avantajele nu se opresc aici: calapodul lor acoperă generos laba piciorului, asigurându-i scutul atât de necesar împotriva frigului- calitate ce-i propulsează printre modelele favorite de pantofi prezente în sezoanele reci, în mediul office. Pe lângă aceasta, mocasinii sunt versatili, şic şi nepretenţioşi. Se răsfaţă de-a dreptul în picioarele fiecărei femei de carieră, alături de o bluză pufoasă şi o pereche de pantaloni în croi office, din stofă, dar echilibrează jocurile şi lângă o fustă cloş, o helancă şi un blazer într-un ton cromatic acceptat de rigorile vestimentaţiei business. Confecţionaţi din piele, mocasinii sunt o încălţăminte stilată, perfectă pentru o rochie retro şi un mantou elegant, într-un look de o autentică simplitate- probă vestimentară a profesionalismului femeii conştiente de potenţialul ei, dinamică şi încrezătoare.

Balerinii cu toc mic pătrat

Balerinii cu vârful ascuţit sunt tendinţa constantă a ultimelor sezoane, iar stiliştii au găsit modalitatea ideală de a le conferi eleganţă, fără a le ştirbi feminitatea şi fără a le diminua din nota de confort: tocul mic. Accesoriul îi face mult mai apţi pentru ţinutele de serviciu, iar vârful ascuţit are optic efectul de a alungi piciorul, pe care-l au fraţii lor mult mai mari ca înălţime: trufaşii stiletto. Pe lângă aceasta, acoperă piciorul suficient de mult pentru a nu permite frigului să creeze un mare disconfort termic. Toate aceste atuuri îi convertesc într-o variantă care transpune principalele direcţii în materie de accesorii, în sectorul încălţămintei office. Căci balerinii sunt printre opţiunile principale ale femeilor din lumea întreagă, când vine vorba de ţinuta de muncă. Şi pe bună dreptate: sunt comozi, sunt feminini şi îndeajuns de conservatori pentru a-i putea integra într-un outfit business. Un costum cu croiala 7/8 e cea mai la îndemână variantă pentru un look modern şi în deplin acord cu dress code-ul companiei. O cămaşă cu print geometric mărunt, fustă şi cardigan în tonuri neutre poate pune minunat în valoare o pereche de balerini cu toc, iar, pentru o infuzie de stil, o fustă dreaptă midi, cu dungi orizontale, un top simplu, alb, mulat şi un blazer în armonie cromatică cer obligatoriu, la birou, compania unei perechi de balerini în tendinţe.

Pantofii nu dispar din mediul office la ordinele înfrigurate ale mercurului în cădere liberă. Pentru că graţia lor e protectoare, eleganţa lor e sobră şi rafinată, iar alura lor e conservatoare şi denotă autoritate- principii esenţiale pentru o prezenţă must have în orice tip de cod vestimentar.

 

 

Etichete: pantofi
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole