Negocierile dintre PSD și ALDE pentru portofoliile din guvern se vor finaliza după anunțul președintelui Klaus Iohannis, care trebuie să spună dacă îl desemnează pe Sorin Grindeanu premier sau nu, însă există patru ministere probabile pe care partidul condus de Călin Popescu-Tăricenu și Daniel Constantin ar urma să le primeasca.
Surse politice au precizat pentru hotnews.ro că se discută ca ALDE să aibă miniștri la Energie, Comunicații, Mediu și Relatia cu Parlamentul, unde există un ministru delegat.
Numarul de ministere respectă astfel rezultatul alegerilor, așa cum precizau surse politice înainte de a se face desemnarea lui Sevil Shhaideh.