Antena 3 CNN Actualitate Social Ce măsuri au fost luate după jaful de la Castelul Corvinilor

Ce măsuri au fost luate după jaful de la Castelul Corvinilor

<1 minut de citit Publicat la 23:26 04 Mai 2017 Modificat la 23:26 04 Mai 2017

Primăria municipiului Hunedoara a demarat, miercuri, o anchetă internă în urma jafului care a avut loc la Castelul Corvinilor, de unde a fost furată suma de 170.000 lei, urmând să fie implementat un nou sistem de monitorizare video.

Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, susţine că jaful a fost posibil pentru că „lucrurile au fost lăsate în voia sorţii, acesta afirmând că e nevoie de măsuri pentru preîntâmpinarea unor astfel de situaţii.

„Sunt revoltat de ceea ce s-a întâmplat. Acest incident este un semnal de alarmă că lucrurile au fost lăsate în voia sorţii de foarte mulţi ani şi trebuie urgent remediate. Vom implementa un nou sistem de monitorizare video, dar şi un alt sistem de alarmare, atât în interiorul castelului, cât şi în curtea exterioară.

În acelaşi timp, suntem în plină procedură de identificare a vulnerabilităţilor din sistemul de pază. Vom face tot ceea ce depinde de noi pentru ca astfel de lucruri să nu se mai repete”, a declarat primarul Dan Bobouţanu.

Sursă: Mediafax
Etichete: jaf masuri
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole