Copreședintele PNL Vasile Blaga a ținut să le dea o replică liderilor din PNL care au cerut organizarea unui Congres în care să se aleagă o conducere legitimă a PNL-ului fuzionat.
”Colegii au votat Congres în primăvară, așa cum se prevede în statut și în protocolul de fuziune, potrivit stiripesurse.ro.
Noi nu suntem aici să amendăm pe cineva, dar așteptăm să spună aceste lucruri în interiorul partidului (...) Unii dintre colegii noștri, vedeți, își găsesc alte drumuri. ”, a declarat Vasile Blaga.
Unul dintre cei vizați de declarația lui Vasile Blaga este deputatul Diana Tușa, cea care a spus că este nevoie de un Congres al PNL înainte de parlamentare, pentru că partidul este în derivă.