Antena 3 CNN Actualitate Ce l-a „trădat”, de fapt, pe Sebastian Ghiță în fața polițiștilor sârbi

Ce l-a „trădat”, de fapt, pe Sebastian Ghiță în fața polițiștilor sârbi

1 minut de citit Publicat la 15:31 19 Apr 2017 Modificat la 15:31 19 Apr 2017

”Acoperirea” lui Sebastian Ghiță, care circula în Serbia cu un acte sârbești, a căzut imediat la un simplu control de rutină pe care până în noaptea de 13 spre 14 aprilie a reușit să-l evite. Ghinionul său a fost întâlnirea cu un filtru al poliției sârbe, scrie Libertatea.

Polițiștilor care au oprit în trafic mașina în care se afla fostul parlamentar PSD nu le-a luat mult să realizeze că, deși documentul prezentat de Sebastian Ghiță apărea ca fiind valabil până undeva în jurul anului 2022, conform înscrisului de pe el, seria respectivului act era a unui document care expirase și nu mai era înregistrat. Deci buletin ”valabil” cu o serie ”expirată” a altui document ieșit din uz.

Toate acestea, plus incapacitatea ”cetățeanului sârb” Sebastian Ghiță de a schimba cu polițiștii rutieri două vorbe în așa-zisa limba sa maternă, l-au ”trădat” fără drept de apel.

Totuși, norocul nu l-a părăsit total pe Sebastian Ghiță. Autorităţile române nu pot cere deocamdată extrădarea lui deoarece Ministerul Justiţiei nu are toate documentele necesare.

Au mai rămas doar 13 zile din mandatul de arestare emis de autorităţile sârbe pe numele patronului RTV, iar în ţară procedura de extrădare bate pasul pe loc.

De vină ar fi instanţele care au emis mandate de arestare pe numele lui Ghiţă în ultimele patru luni.

Etichete: Sebastian Ghita
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole