„În zilele de doliu naţional, toate instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale vor arbora drapelul României în bernă. De asemenea, drapelul României în bernă va fi arborat la sediile partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, instituţiilor de învăţământ şi de cultură, misiunilor diplomatice ale României, la punctele pentru trecerea frontierei, în aeroporturi, porturi, gări şi autogări, precum şi ca pavilion pe navele de orice fel şi pe ambarcaţiunile ce navighează sub pavilion românesc. Aceeaşi obligaţie revine, potrivit legii, şi persoanelor fizice dacă arborează drapelul României la domiciliu sau la reşedinţă”, se spune în comunicat.
Totodată, televiziunile, radiourile şi instituţiile de cultură îşi vor adapta programul în mod corespunzător, se precizează în comunicat.
Potrivit sursei citate, decizia privind declararea celor trei zile de doliu naţional a fost luată în temeiul Legii 75/1994 privind arborarea drapelului României de către autorităţile şi instituţiile publice.
Slujba de înmormântare a regelui Mihai va avea loc sâmbătă, 16 decembrie, în Noua Catedrală de la Curtea de Argeş.