Antena 3 CNN Life Ce înseamnă şcoala părinţilor. Maternităţile organizează gratuit cursuri pentru părinţi

Ce înseamnă şcoala părinţilor. Maternităţile organizează gratuit cursuri pentru părinţi

Andreea Cigolea
1 minut de citit Publicat la 10:07 05 Aug 2020 Modificat la 10:07 05 Aug 2020

Neonatologul Vlad Dima a explicat la rubrica ''Sfat de sănătate'' cu Andreea Cigolea ce înseamnă şcoala părintilor şi cum se ţin cursurile acum în pandemia de COVID.

''Şcoala părinţilor nu şi-a întrerupt activitatea, chiar dacă există această pandemie şi există nişte limitări.

În momentul de faţă, şcoala părinţilor se desfăşoară din mediul online, pe internet, respectiv din transmisiuni live pe Facebook

Chiar şi Spitalul Filantropia alături de celelalte matenităţi din subordinea Primăriei au efectuat astfel de cursuri în această perioadă, prin rotaţie.

Este absolut gratuit. Această şcoală a părinţilor este de fapt un mod prin care viitorii părinţi sunt pregătiţi mai bine pentru urmează şi anume naşterea primului copil, sau depinde, al doilea, al treilea. Astfel, ne asigurăm că odată ajuns copilul acasă va beneficia de cele mai bune îngriiri pe care le pot oferi părinţii.

Practic noi instruim la şcoala părinţilor asupra îngrijirilor primite nou-născutului şi părinţii ulterior acasă aplică ceea ce au învăţat la şcoala părinţilor

Într-adevăr, înainte era mult mai bine pentru părinţi că exista un contact fizic, exista în mod concret o instruire pe manechin. Însă, în momentul de faţă ne rezumăm la mediul online şi părinţii pot adresa întrebări în timpul desfăşurării acestor cursuri online.

Fiecare maternitate organizează două module. Un modul de obstetrică şi unul de neonatologie în prezent şi cei care sunt interesaţi participă în timpul transmisiunii live, pun întrebări în scris pe Facebook, îşi lasă datele de contact şi primesc certificatul de participare la şcoala părinţilor'' , a spus neonatologul Vlad Dima.

Citește mai multe din Life
» Citește mai multe din Life
TOP articole