Preotul Nicolae Dima a explicat, în exclusivitate în emisiunea iThink cu Iusti Fudulu de la Antena 3 CNN, rugăciunea Tatăl Nostru. Potrivit părintelui, înțelegerea cuvintelor pe care le rostim este prima condiție pentru ca rugăciunea să fie ascultată.
”Trebuie să înțelegem că inima nu poate rezona dacă mintea nu înțelege. Există la nivelul inimii o rezonanță cu tot ceea ce poate să fie entuziasm, energie pozitivă care te duce către Dumnezeu. Dacă mintea nu înțelege, ea nu poate transmite către inimă semnificațiile și ca atare este foarte greu să pornești o inimă și să o înfierbânți. Focul rugăciunii se simte în inimă, în coșul pieptului, nu în creier”, spune părintele.
”Tatăl nostru care ești în ceruri”
Tatăl nostru... Știți ce fac aceste două cuvinte? Ne pun în relația corectă cu Dumnezeu. Cine este Dumnezeu? Le spun mereu celor care vin la spovedanie că, dacă ai venit la spovedanie, există un singur judecător. Cine este judecătorul? O fi preotul? Nu, preotul este doar un martor, face și el ce poate, fiindcă este o ființă limitată. ”Atunci înseamnă că este Dumnezeu”, îmi zice persoana cu care vorbesc. Și eu o contrazic cu foarte mare bucurie. Cum să fie Dumnezeu judecătorul? Dumnezeu este părintele nostru, Dumnezeu este cel care abia așteaptă să ne îmbrățișeze, pentru că tocmai ce te-ai întors la El. Și atunci cine este judecătorul? Doar conștiința ta, Tu te judeci pe tine, nimeni altcineva. Nici preotul, nici Dumnezeu nu te judecă. Doar tu te judeci atunci când vii la spovedanie.
Care este raportul între noi și Dumnezeu? Dacă am înțelege asta, câte lucruri nu s-ar schimba în bine. Noi suntem față de Dumnezeu așa cum sunt copiii noștri față de noi.
”Care ești în ceruri”
Toți cei care L-au căutat pe Dumnezeu în Universul finit, în Universul cunoscut, fie și doar teoretic, au greșit. Pentru că Dumnezeu nu este în Univers, Dumnezeu este creatorul Universului și cel care depășește limitele Universului. Fiica mea Ecaterina are aproape 13 ani. Când avea vreo trei-patru ani, făcea următorul exercițiu cu mine. Stătea pe un scaun sau pe o canapea și, fără să mă prevină, sărea în brațele mele. Dar că brațele mele nu erau pregătite să o prindă. Și atunci când sărea către mine, uneori o și certam. Îi spuneam mereu că este mai bine să mă prevină. Dar ea nu își punea problema că eu aș putea să nu o prind. Dacă noi am avea cu Dumnezeu aceeași raportare pe care o au copiii noștri față de noi, am rezolva foarte multe lucruri. Dacă fiica mea avea atât de multă încredere încât să facă lucrul acesta, oare noi de ce nu avem încredere că Dumnezeu ne ține în brațe și ne prinde indiferent care ar fi piediciile, pragurile peste care trecem?
”Sfințească-se numele tău”
”Aș spune că numele de creștin ar trebui să fie eticheta cea mai onorantă pe care o purtăm. Ce suntem noi, de fapt? Ce sunt eu? Mă pot defini într-o mulțime de feluri. Sunt soț, sunt preot, sunt cetățean român, dar sunt creștin ortodocs. Oare se vede că sunt creștin ortodox atunci când nu port haina preoțească? Este o matrice spirituală care se pune peste toată ființa mea. Și dacă nu port cu mine numele de creștin oriunde aș merge, atunci nu îl port nici la biserică. Este vorba despre sfințirea numelui lui Dumnezeu în fiecare clipă. Atunci când numele lui Hristos este pecetea sufletului meu și a ființei mele, atunci trebuie ca numele Lui Hristos să se sfințească în mine. Eticheta de creștin nu o scot din buzunar doar la biserică, duminică dimineață. Trebuie să se sfințească Dumnezeu în mine tot timpul, numele Lui, prin mine. Altfel, numele lui Hristos este sacru prin definiție”, mai spune preotul Nicolae Dima.
”Vie împărăția ta”
”Această expresie are și un sens exhatologic. Se referă la momentul în care timpul se termină, devenirea noastră se oprește și o să fim confruntați cu adevărul. Dar dacă nu ne gândim la momentul acela care vine la sfârșitul istoriei, atunci ”vie împărăția ta” poate să însemne ”coboară Doamne toată sfințenia împărăției Tale în inima mea. Revarsă harul împărăției Tale peste mine”.
Cuvântul har, care este întotdeauna folosit și niciodată înțeles înseamnă energie. Când stai în fața soarelui, într-o zi de mai, când abia aștepți să simți căldura soarelui, simți că dinspre soare îți vine căldură odată cu lumina aceea strălucitoare. Te bucuri de ea și abia așteptai după o iarnă lungă să te scalzi în lumina și în căldura soarelui. Analogic, dacă stai în fața lui Dumnezeu, harul lui Dumnezeu radiază din Dumnezeu. Pe Dumnezeu nu Îl cunoaștem în esența Lui, pentru că este inaccesibil. Mintea nu poate urca până acolo. Dar prin energia Lui, El ne transmite ceea ce noi avem nevoie să știm și creează o punte de legătură în dublu sens. Și El către noi și noi către El.
”Facă-se voia Ta precum în cer așa și pe pământ”
Facă-se voia Ta este probabil cea mai grea experiență pe care o putem avea în calitate de creștini. Când ai zis ”facă-se voia Ta, trebuie să fii conștient de marele risc pe care aceste cuvinte îl implică. Nu ne jucăm cu cuvintele, dar nici nu putem ocoli asta. Pentru că Dumnezeu a zis asta, nu poți spune tu altfel. Înseamnă că ești forțat să accepți asta. Ce accepți când spui această expresie? Accepți că voia lui Dumnezeu poate să fie diferită față de voia ta. Am trecut și eu prin etapa aceasta, dar slavă lui Dumnezeu că viața m-a înțelepțit. Bănuiesc că ai putea să adaugi sau să îți imaginezi că ar fi oportun să adaugi acolo ”facă-se voia Ta, dar ajută-mă să fie congruentă cu voia mea” Dacă s-ar putea să fie suprapusă, să se facă și cum vreau eu. poate Dumnezeu pune în acord voia lui cu voia mea”.
Dar Dumnezeu este părintele nostru. Prin definiție nu poate să își dorească ceva care este împotriva noastră. Gândiți-vă că atunci când îi spui copilului că trebuie să ia un medicament, că trebuie să meargă la doctor iar copilul se teme de toată experiența aceasta, dacă îi dai un medicament care are și un gust rău, astea toate îl crispează pe copil și se gândește cum poate părintele lui să facă ceva ce lui nu îi place?
Dar tu, ca părinte, știi că este vital pentru copil să treacă prin acele experiențe. Când este vorba și despre puțină durere... De exemplu când mergi să îi faci o radiografie unui copil care nu înțelege ce este cu el, și îl forțezi să stea într-o anumită poziție, iar copilul plânge, se retrage, și tu atunci trebuie să îl forțezi să își depășească toate fricile, și un pic de durere... După ce faci experiența aceasta și își dă seama că interesul tău a fost să îl ajuți, te îmbrățișează și te iubește. Dar până acolo este durere. După ce trece durerea, înțelegem că a fost mâna lui Dumnezeu. Dar în tensiune și în durere nu îți vine să vezi că a fost mâna lui Dumnezeu. Cu toate astea, trebuie să spui ”facă-să voia Ta”.
”Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi”
Toți avem nevoie de pâine. Ce contur ia și ce definiție ia pâinea? Cunosc o mulțime de oameni care s-ar priva oricând de mâncare și să primească alte lucruri de la Dumnezeu. Cunosc o mulțime de persoane care pun, cel puțin într-o anumită perioadă a vieții, împlinirea profesională mai presus decât absolut orice. Aș spune că aceasta nu este întru totul o sminentală, așa cum ar părea la prima vedere.
Uneori Dumnezeu se comportă cu noi precum cu niște bebeluși. Sunt persoane cărora pare că le dă de toate. Dumnezeu dă șanse, și dă șanse la infinit. Dar nu uitați că de la cel căruia îi dă mult, Dumnezeu cere mult. Deci îți dă Dumnezeu oportunități, calități, îți dă mari daruri, trebuie să le recunoști și după aceea trebuie să le pui la treabă. Ridică-te și fă ceva cu viața ta!
”Și ne iartă greșelile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri”
Cât de greu este să ierți din toată inima? Nu te poți duce pur și simplu la Dumnezeu și să îi spui, Doamne, Tu iartă-mă, dar eu mai văd ce o să fac cu cei care mi-au greșit. Nu te poți duce la Dumnezeu să-i spui iartă-mă decât dacă ești și tu capabil să spui ”te iert”.
Dumnezeu te iartă de la nivelul Lui, trebuie să îi ierți și tu pe alții de la nivelul tău. Niciodată alții nu îți vor greși ție cât greșești tu înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu are așteptări de fii din partea noastră, deoarece asta suntem în fața lui Dumnezeu, suntem fii, avem daruri mari. Cel care ne greșește, în ce calitate ne greșește? Din biata calitate de coleg de serviciu sau de vecin...
”Și nu ne duce pe noi în ispită”
Aș spune că toate se completează. Doamne, eu sunt în fața ta ca un mare păcătos, te rog iartă-mă. Și eu la rândul meu îl iert pe cel care îmi este aproape, poate eu nu am atâta iubire față de el cât ai tu față de mine, dar nu mă lăsa să ajung în ispita de a nu îi înțelege valoarea lui de ființă eternă și de egal al meu.
Această expresie are două înțelesuri diferite. Primul dintre ele este ”nu ne lăsa pe noi duși în ispită, adică protejează-ne de ispitele mari”. O ispită foarte mare vine de la orgoliul meu. Vreau să fiu primul în ierarhia de la serviciu, deși bănuiesc că nu am competențele necesare, dar asta nu mă oprește să îmi doresc să fiu cel mai de sus în ierarhia respectivă. Sau una mult mai banală, vreau să mănânc până nu mai pot. Nu ar trebui să te duci până în ispitele cele mai grosiere, ar trebui să le identifici și să nu cazi chiar și în cele mai transparente dintre ispite.
Dumnezeu ne lasă să ne confruntăm cu ispitele? Aici intervine cel de-al doilea înțeles. Când spui ”nu mă duce Doamne în ispită”, adică ”nu mă supune Doamne la teste, pentru că s-ar putea să nu rezist în fața lor, sau dacă îmi dai un examen, nu mă lăsa să mă confrunt cu el prin mine însămi, pentru că s-ar putea Doamne să constat că am picat examenul și am căzut în ispită”. Ispita este o inadecvare a mea la contextul valoric în care sunt plasat. Punctul de vedere al tuturor ierarhiilor în care sunt plasat în viața mea de zi cu zi.
”Ci ne izbăvește de cel rău, căci a Ta este împărăția și puterea și slava în veci”
Marea dilemă a omului de rând a fost să confrunte binele și răul. În primul rând să discearnă între bine și rău, pentru că tonurile de gri sunt problema. Dacă binele ar fi alb cum ar fi o foaie de hârtie și răul ar fi negru cum este cărbunele de grătar, atunci poate că am identifica binele și poate că am prefera binele. Dar realitatea este că binele uneori se prezintă într-o formă modestă și răul cel negru se pudrează, își pune haine strălucitoare și se prezintă apetisant, interesant.
Ispititorul a vorbit cu oamenii de rând la începutul lumii și le-a spus că o parte importantă din existența lor Dumnezeu le-a ascuns-o. Ei au mușcat din ea, nu a fost vorba doar despre un fruct gustos, ci despre o felie din existență către care șarpele apărut a creat o scurtătură. Și lor le-a plăcut scurtătura. Suntem întotdeauna în această ispită, a căutării de scurtături. Însă, ce să vezi? Chiar rugăciunea este calea cea lungă”, a mai spus preotul Nicolae Dima în exclusivitate în emisiunea iThink cu Iusti Fudulu de la Antena 3 CNN.