Antena 3 CNN Actualitate Religie Ce înseamnă cuvântul ”amin” și de ce îl rostim când spunem rugăciuni

Ce înseamnă cuvântul ”amin” și de ce îl rostim când spunem rugăciuni

<1 minut de citit Publicat la 17:19 08 Oct 2017 Modificat la 17:19 08 Oct 2017

Iisus Hristos își începea adesea cuvântările către apostolii săi rostind mai întâi cuvântul ”amin”. ”Amin, amin vă zic vouă!”, iar în Biblie, această expresie a fost tradusă cel mai adesea prin sintagma ”Adevăr vă zic vouă!”, pentru că vorbele Mântuitorului reprezentau adevărul cel fără de limite și chintesența cunoașterii.

Cuvântul ”amin” vine din limba ebraică și, în traducere simplă, el înseamnă ”așa să fie” sau ”cu adevărat”. Nu este folosit doar de credincioșii catolici sau ortodocși. Acest cuvânt simplu, dar cu o conotație puternică, este folosit și de evrei și de musulmani pentru a întări o rugăciune.

Cei mai mulți îl rostesc în grabă la sfârșitul rugăciunilor pentru că așa au învățat de la părinții și de la confesorii lor, dar nu se gândesc prea mult la semnificația cuvântului.

”Amin” trebuie rostit încet și cu evlavie, pentru că acest cuvânt reprezintă de fapt un legământ de credință. Prin el, omul simplu care se roagă își rostește încă o dată credința, angajamentul că va respecta rugăciunea și cuvântul Domnului.

Citește continuarea pe libertateapentrufemei.ro.

Etichete: rugaciune Biblie
Citește mai multe din Religie
» Citește mai multe din Religie
TOP articole