Antena 3 CNN Life Oameni Ce i s-a întâmplat unei femei musulmane când a refuzat să dea mâna cu un bărbat te va surprinde

Ce i s-a întâmplat unei femei musulmane când a refuzat să dea mâna cu un bărbat te va surprinde

1 minut de citit Publicat la 10:57 20 Aug 2018 Modificat la 10:57 20 Aug 2018

O femeie musulmană suedeză a câștigat despăgubiri după ce a refuzat o strângere de mână la un interviu pentru un job.

Farah Alhajeh, în vârstă de 24 de ani, aplica pentru un post de interpretor atunci când a refuzat să dea mâna cu un intervievator de sex masculin din motive religioase. În schimb, ea și-a pus mâna peste inimă ca salut.

Curtea suedeză de muncă a decis că firma a discriminat-o și i-a ordonat companiei să plătească 40.000 de coroane (4,350 dolari) ca despăgubire.

Unii musulmani evită contactul fizic cu membrii de sex opus, cu excepția celor din familia lor apropiată. Cu toate acestea, strângerea de mână este tradițională în unele țări europene. În plus, legislația împotriva discriminării poate interzice companiilor și organizațiilor publice să trateze persoanele în mod diferit din cauza sexului lor.

Oficiul Ombudsmanului pentru discriminare din Suedia, care a reprezentat-o pe doamna Alhajeh de 24 de ani, a declarat că hotărârea a luat în considerare "interesele angajatorului, dreptul persoanei la integritatea corporală și importanța statului de a menține protecția pentru libertatea religioasă".

Compania de interpretare a declarat că personalul său era obligat să trateze în mod egal bărbații și femeile și nu putea permite unui membru al personalului să refuze o strângere de mână pe bază de sex.

Cu toate acestea femeia a declarat însă că a încercat să evite să supere pe oricine prin plasarea mâinii peste inima ei, când a salutat atât bărbații cât și femeile.

Curtea de Muncă din Suedia a constatat că firma era justificată în a cere un tratament egal pentru ambele sexe, dar nu a cerut să fie doar sub forma strângerii de mână.

Sursă: BBC 

Etichete: discriminare
Citește mai multe din Oameni
» Citește mai multe din Oameni
TOP articole