Antena 3 CNN Politică Ce funcție are Adrian Ţuţuianu, după ce a renunțat la Ministerul Apărării

Ce funcție are Adrian Ţuţuianu, după ce a renunțat la Ministerul Apărării

de M.Z.    |   

Fostul ministru al Apărării Adrian Ţuţuianu a fost desemnat, marţi, membru în Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii din Senat. 

"În Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii domnul senator Adrian Ţuţuianu o înlocuieşte pe doamna senator Elena Lavinia Craioveanu, care pierde calitatea de membru al acestei comisii", a anunţat liderul senatorilor PSD, Şerban Nicolae. 

Pe 5 septembrie, Adrian Ţuţuianu a declarat în exclusivitate la Antena 3, după o întâlnire cu prim-ministrul Mihai Tudose pe tema salariilor militarilor, că şi-a lăsat demisia pe masa acestuia.

„Mi-am depus demisia pentru lipsa de comunicare. Am recunoscut în faţa premierului că am greşit faţă de el, că nu i-am comunicat şi nu am comunicat cu presa din lipsă din timp. I-am spus că îmi asum greşeala. Mi-a spus că această decizie o ia el. Am lăsat demisia pe masă”, a declarat Ţuţuianu.

Sursă: Agerpres
Subiecte în articol: Adrian Ţuţuianu
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Un val de căldură cuprinde România. ANM a emis avertizare cod galben