Preşedintele rus Vladimir Putin a mărturisit vineri că se simte ca o "persoană obişnuită", căreia în place să citească romane istorice şi să asculte Mozart, dar care are o meserie "care nu este ca toate celelalte", relatează AFP.
"Ştiţi, mă consider o persoană obişnuită", a declarat Putin în cadrul unei sesiuni de întrebări şi răspunsuri cu copii şi adolescenţi ruşi cu vârste între 10 şi 17 ani, difuzată în direct de canalul de televiziune NTV.
"Bineînţeles, trebuie spus că nu am o meserie ca toate celelalte, dar trăiesc o viaţă normală, obişnuită", a declarat el în cursul emisiunii de trei ore care se desfăşoară într-un centru pentru copii supradotaţi la Soci, pe malul Mării Negre.
Putin a precizat că este foarte atent să aibă o agendă cotidiană care să-i permită "să am timp să ascult muzică, să fac sport şi să păstrez contactul cu prietenii".
"Obişnuiam să trăiesc aşa înainte de a deveni preşedinte. Şi puţine lucruri s-au schimbat acum, cu excepţia unor lucruri specifice legate de funcţia prezidenţială", a afirmat Vladimir Putin.
''Îmi place să citesc, în special romane istorice (...) şi ascult mereu cu plăcere muzică clasică - Bach, Beethoven, Mozart. Dar pentru mine, poate, înainte de toţi este Mozart", a spus liderul de la Kremlin.
Principalele sale trei valori sunt: "Viaţa însăşi, dragostea şi libertatea", a mai mărturisit Putin, îmbrăcat într-un mod care s-a dorit a fi neprotocolar, cu cămaşa descheiată la gât şi fără cravată.
Ziua sa de lucru "se temină atât de târziu", încât nu se gândeşte decât să meargă "cât mai repede la culcare (...) şi nu să mă uit pe Instagram", a adăugat preşedintele rus.
"Dacă angajaţii administraţiei mele utilizează internetul într-un mod foarte activ (...) eu personal aproape că nu îl folosesc", a spus Putin.
"Trebuie să-mi continui munca de preşedinte? Nu am decis încă", a spus Vladimir Putin, aflat la putere de 17 ani, în contextul în care mandatul său expiră anul viitor, iar alegerile prezidenţiale vor avea loc în martie 2018.
"Mai e timp înainte de începutul campaniei electorale, vom vedea", a adăugat el. Nimeni nu se îndoieşte însă în Rusia că Vladimir Putin ca candida la un nou mandat de preşedinte, notează AFP.