Antena 3 CNN Emisiuni Sfat de sănătate Ce este terapia injectabilă pentru slăbit. Mare atenție! Este un pericol pentru sănătate: "Devine o catastrofă pentru organism"

Ce este terapia injectabilă pentru slăbit. Mare atenție! Este un pericol pentru sănătate: "Devine o catastrofă pentru organism"

Andreea Cigolea
4 minute de citit Publicat la 10:37 12 Iun 2023 Modificat la 23:02 12 Iun 2023

Simona Carniciu, expert în boli metabolice și nutriție, a vorbit la Antena 3 CNN despre pericolul acestor medicamente injectabile pentru sănătate.

Ce este semaglutida 

  • ajută pancreasul să producă insulină
  • încetinește digestia
  • previne ficatul să producă prea multă glucoză

”Sunt două substanțe: liraglutid, semaglutid. Una se face zilnic, una se face o dată pe săptămână. Mimează aproape perfect, cel puțin lanțul de semaglutid, un hormon care se găsește în mod normal în organismul nostru și este secretat atunci când mâncăm, în special carbohidrați, care se numește GLP-1.

Acest GLP-1 se secretă în momentul în care mâncăm carbohidrați și el ne ajută să ne simțim mai plini, trimite semnale chiar la nivelul creierului că am mâncat și atunci ne dă o senzație de sațietate mai rapidă, mai pregnantă. Dacă facem injecția o dată pe săptămână, îl avem pe o perioadă de 1 săptămână, care se secretă ușor.

Pericolele administrării medicamentului antidiabetic pentru slăbit

  • pancreatită acută
  • greață/ vărsături
  • tulburări biliare
  • diaree
  • cancer de tiroidă
  • cancer pancreatic
  • hipoglicemie

Ideea este că, din ce am observat eu, și am fost bucuroasă să văd că și colegii mei chiar din Statele Unite au observat același lucru și deja se vorbește foarte mult pe studii clinice despre acest fapt, este că singura dietă care merge și este compatibilă cu această substanță este dieta low carb. Low carb înseamnă cu foarte puțin carbohidrați, adică o dietă de diabetic, dar puțin mai strictă.

Dacă mâncăm mai mulți carbohidrați sunt câteva efecte adverse, unele mai puțin grave, cum ar fi senzația de greață, vărsături, oboseală, simți că nici creierul nu mai este atât de eficient, după care mergem la reacții care nu știm cât de grave sunt, dar nu s-au asociat cu probleme foarte grave încă.

Dar problema cea mai îngrijorătoare, pentru care eu militez cu această dietă low carb, este că intrăm în sarcopenie. Ce înseamnă sarcopenie? Pierderea masei musculare. Este extrem de periculoasă când se întâmplă, în special la vârstnici, pentru că o recuperează extrem de greu.

Calcul indice de masă corporală

  • Obezitate - IMC > 30
  • Exces ponderal - IMC 25-30
  • Normoponderal IMC < 25

Dar dacă noi slăbim, se poate întâmpla un fenomen extrem de nefast și anume să slăbești din masa musculară, să te duci în sarcopenie și să-ți rămână procentul de grăsime acolo, deci practic devii mai grav, dar cu mai puțină masă musculară. Sunt multe persoane care iau acest medicament pentru acest efect advers de a slăbi și mănâncă pizza, mănâncă prăjituri, tot felul de lucruri care sunt cu carbohidrați. Ei slăbesc, dar au acele caracteristici. Se lasă fața și posteriorul din cauză că pierdem masă musculară, iar la nivelul feței se vede oribil pentru că expresia este ținută de masă musculară.

Medicamentul pentru slăbit și diabet NU este recomandat tuturor

Acest medicament este recomandat persoanelor care sunt diabetice și în special obeze, vorbim de peste 90%, care au probleme sau un risc cardiovascular destul de important. Iar pentru cei care vor să slăbească este aprobat deja de autoritățile europene în sănătate și va fi aprobat curând și în România ca fiind folosit și pentru obezitate. Este aceeași substanță. Sunt denumiri comerciale diferite pentru că ambalajul este în funcție de gramaj.

Acea substanță ajută să te simți mai sătul, mai repede. Dar acest lucru îl poți trișa și prin faptul că mănânci foarte încet și te oprești la jumătatea porției și, dacă ai un pic de voință, n-o să mai termini porția. Efectul este la fel, îți taie pofta de mâncare. Poți să iei suplimente de crom, poți să iei berberin. Berberin este o altă substanță găsită în natură care acum este sintetizată sub formă de supliment alimentar și o putem folosi pentru a obține acest efect de a scădea pofta de mâncare și pentru a normaliza glicemia.

Alimente care ajută la ținerea sub control a diabetului

  • fasole neagră/ roșie
  • pește bogat în acizi grași
  • Omega 3
  • lactate degresate
  • cereale integrale
  • legume verzi
  • fructe cu indice glicemic scăzut
  • ciocolata neagră
  • ceai verde
  • oleaginoase

Apoi vorbim de stagnarea alimentelor în stomac pentru mai mult timp, îți întârzie digestia. Acest lucru poate să fie bun, pentru că nu îți mai este foame mult timp, dar poate să fie foarte rău, pentru că dacă mănânci seara și te culci cu un stomac plin de alimente nu o să te simți foarte bine. Poți să ai regurgitare și să nu ai un somn de calitate.

Faptul că nu ai un somn de calitate nu face decât să înrăutățească metabolismul. În special metabolismul glucidic asociat cu pierderea masei musculare devine o catastrofă. Mare atenție când luați acest medicament, nu vă mai zgârciți să mergeți la nutriționist. Trebuie să fii urmărit în permanență pe un analizor corporal, să nu dai masă musculară jos și să fii monitorizat din punct de vedere al dietei, să te ajuți și cu suplimente. Persoanele nu trebuie să uite că nu există miracol pe această planetă.

Ne ajută foarte bine afinele, într-o cantitate nu foarte mare, ne ajută orice înseamnă verdeață. Ne ajută foarte mult să mâncăm legume, nu leguminoase. Legumele cu cât sunt mai colorate, cu atât au mai mulți fitonutrienți flavonoizi care ne ajută să avem un organism cât mai sănătos”, a explicat la Antena 3 CNN Simona Carniciu, expert în boli metabolice și nutriție.

Citește mai multe din Sfat de sănătate
» Citește mai multe din Sfat de sănătate
TOP articole