Mișcarea Bauhaus. Cuvântul german Bauhaus (bau - a construi și haus - casă) desemnează de obicei Staatliches Bauhaus, o școală de artă, design și arhitectură, precum și un curent artistic extrem de influent în arhitectura, artele plastice, designul, fotografia, mobilierul și decorările interioare ale secolului XX.
Mișcarea Bauhaus. Această școală și mișcare artistică, generată de către arhitectul și pedagogul german Walter Gropius în orașul Weimar în 1919, a funcționat la maxima sa anvergură între anii 1919 - 1933 în trei orașe germane: Weimar, Dessau și Berlin, devenind în timp, în ciuda interzicerii lor de către naziști în 1933, unul dintre cele mai importante și inspirante curente ale arhitecturii moderne și, mai ales, al stilului cunoscut sub numele de stil internațional. Chiar mai mult, odată cu emigrarea fondatorului mișcării artistice Bauhaus, Walter Gropius, în Statele Unite ale Americii, această mișcarea artistică cunoaște o renaștere cunoscută sub numele generic de "Stilul The New Bauhaus", numit și "Stilul New Bauhaus". La rândul său, The New Bauhaus devine un factor educativ, inspirant și stimulativ pentru multe alte generații de arhitecți și artiști plastici, care au propagat sau încă propagă esența stilului originalului Bauhaus până în prezent.
Mișcarea Bauhaus. Traducerea în spiritul ambelor limbi a noțiunii Staatliches Bauhaus ar fi "Școala de stat pentru arhitectură"; totuși cea mai apropiată și normală referire în limba română este "Casa Arhitecturii". Curentul artistic Bauhaus, extrem de puternic și influent, a luat naștere însă în clădirea Bauhaus din Dessau.
Mișcarea Bauhaus. Clădirile Bauhaus din Weimar și Dessau au fost înscrise în anul 1996 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.
Mișcarea Bauhaus. Școala de artă Bauhaus a existat în trei orașe diferite sub conducerea a trei directori diferiți, toți arhitecți. A fost creată și a început să funcționeze la Weimar, între 1919 și 1925, a continuat și a atins apogeul artistic la Dessau (unde se găsește și cunoscuta clădire Bauhaus), între 1925 și 1932, și a fost mutată la Berlin, unde a funcționat între 1932 - 1933, cunoscând atât declinul său artistic, cât și brutala ei închidere de către naziști, în 1933.
Mișcarea Bauhaus. Cei trei directori ai școlii Bauhaus au fost fondatorul acesteia, Walter Gropius, între 1919 și 1928, continuatorul "tradiției Bauhaus", Hannes Meyer, între 1928 și 1930, și directorul declinului artistic și existențial, Ludwig Mies van der Rohe, între 1930 și 1933.
Mișcarea Bauhaus. În afara celor trei orașe diferite și a celor trei arhitecți-directori foarte diferiți, mișcării Bauhaus i-au fost oferite continue provocări, schimbări și redefiniri. Alături de continua lipsă de fonduri, întrucât Republica de la Weimar era nu numai extrem de conservatoare, dar și relativ săracă, opoziția inflexibilă a unora din liderii de "modă veche" ai Germaniei anilor 1920, continua schimbare a profesorilor precum și puternicele tensiuni interne și externe au fost tot atâtea cutremure puternice.
Mișcarea Bauhaus. Aceste modificări continue, afectând sub toate aspectele funcționalitatea școlii, au făcut ca în decursul existenței sale relativ scurtă, de doar 14 ani, școala Bauhaus să fie supusă unei continue "goane" pentru flexibilitate, schimbare, delimitare, definire, actualizare, redelimitare, redefinire, etc.. În ciuda acestor avataruri, ceea ce rămâne remarcabil la stilul Bauhaus sunt extrema sa unitate și puternica individualizare artistică, fapte care fac orice astfel de artefacte și clădiri să fie ușor de recunoscut.