Spre exemplu, parfumurile cu o persistență și proiecție medie spre mică sunt simțite doar de către persoanele care le poartă și de cei foarte apropiați, care pot intra în spațiul personal al unui om. De aceea, este bine să ții cont și de aceste aspect atunci când alegi un parfum: cine ai dori să îl simtă în afară de tine?
Printre tipurile de parfum discrete se află și apa de colonie, despre care vom discuta în cele ce urmează. Vei afla ce este și în ce situații poate fi folosită cu succes.
Ce este apa de colonie
sau Eau de Cologne cum mai este cunoscută (poți întâlni și prescurtarea EdC) este un tip de parfum cu o concentrație foarte scăzută de esență: între 2% și 5%. Apa de colonie se regăsește doar în categoria de parfumuri bărbătești. Un lucru interesant de menționat este faptul că denumirea provine de la orașul unde a fost inventată: Koln, din Germania. De fapt, numele este dat de latinizarea denumirii orașului. Inventatorul apei de colonie este Johann Maria Farina, care a dorit să le ofere bărbaților un parfum cu intensitate scăzută, care poate fi aplicat și reaplicat oricând doresc.
La ce ocazii poate fi aplicată apa de colonie
Te-ai gândi poate că intensitatea și persistența scăzute ale apei de colonie reprezintă dezavantaje. În realitate, apa de colonie a fost special gândită în acest fel și vei înțelege de ce dacă vei citi în continuare.
Apa de colonie persistă în jur de două ore, în funcție de notele olfactive folosite. O apă de colonie condimentată va fi resimțită mai mult timp decât una cu note acvatice spre exemplu. Astfel, avantajul este că poți purta diferite ape de colonie pe timpul zilei. Să spunem că dimineața mergi la serviciu și preferi parfumurile care te revigorează, cu note citrice sau acvatice. După terminarea programului, mergi direct la o întâlnire sau un eveniment și ai prefera un parfum potrivit serii. Dacă nu ai timp sau nu ai unde să faci duș, nu vei putea aplica un parfum persistent peste cel de dimineață. Soluția? Apă de colonie aplicată în timpul zilei și parfum seara. Același lucru este valabil și în cazul în care schimbi mai multe ținute pe zi (spre exemplu ești în concediu) și vrei să miroși diferit de fiecare dată.
Având în vedere cât de puțin rezistă apa de colonie, aceasta poate fi perfectă pentru vară. În zilele călduroase, chiar și parfumurile cu note acvatice pot fi deranjante, mai ales dacă este caniculă. De aceea, poți aplica apă de colonie oricând vrei. Spre exemplu, o poți aplica dimineața și seara, când temperaturile sunt mai suportabile, iar în restul zilei, când este foarte cald, va rămâne doar o brumă de aromă, suficientă cât să te facă să te simți încrezător, fără a fi deranjantă.
Astfel, alegerea dintre apa de colonie, apa de toaletă și apa de parfum ar trebui să se facă în funcție de motivul și ocazia unde dorești să porți un parfum. Dacă vrei să miroși diferit pe parcursul unei zile, atunci mizează pe o apă de colonie. Dacă vrei să ai același parfum pe timpul zilei, fără reaplicare, alege o apă de toaletă. În cazul în care vrei să nu îți faci griji în privința parfumului de dimineață până seara, atunci apa de parfum este potrivită pentru tine.
Așadar, acum știi ce este o apă de colonie și la ce ocazii poate fi purtată cu succes. Folosește aceste informații data viitoare când alegi un parfum.