Antena 3 CNN a stat de vorbă cu românii după decizia CCR de a anula alegerile prezidențiale. Ei spun că „sunt foarte bucuroși” și că „era un lucru normal să le anuleze dacă s-au descoperit nereguli”.
- „Contează legalitatea, deci Doamne ajută, pornim în continuare, de la capăt, cum o fi.”
- „Cred că este o decizie foarte bună.”
- „Sunt foarte bucuroasă!”
- „Eu nu-s cu trollii și cu TikTok-ul. Și, oricum, știam pe cine trebuie să votez, o femeie și atât, pentru că și o femeie poate conduce.”
- „Lucru normal să le anuleze, nu? Dacă s-au descoperit nereguli e bine că s-a făcut chestia asta.”
- „E foarte bine. Să se termine, atâta frică în oameni. Nici nu mai pot să doarmă de atâta frică.”
- „Dacă așa trebuie, așa facem. Trebuia de la început să arate cine e omul și cum e.”
- „Mi-a căzut o piatră de pe piept, să zic așa.”
Judecătorii Curții Constituționale au decis, vineri, anularea alegerilor prezidențiale. Este o decizie fără precedent, discutată într-o ședință convocată vineri dimineață. Potrivit unor surse de la CCR, ar fi apărut „elemente noi” care arată că scrutinul prezidențial din 24 noiembrie a fost viciat.
Judecătorii au analizat rapoartele desecretizate din ședința CSAT. Aceștia au constatat că întreg procesul electoral a fost viciat, cu tot cu campania electorală, motiv pentru care alegerile au fost anulate în totalitate.
Potrivit comunicatul de presă dat de CCR, judecătorii au decis să anuleze întregul proces electoral cu privire la alegerea președintelui.
Ședința CCR a avut loc în contextul în care miercuri CSAT a decis să desecretizeze documentele de la serviciile secrete care arată interferența unui „actor statal” în procesul electoral din România. De asemenea, documentele dezvăluie rețeaua din spatele candidatului independent Călin Georgescu.