Update: Coletul suspect găsit, luni după-amiază, pe o stradă din cartierul gălăţean Micro 19 conţinea produse alimentare alterate, a stabilit echipa pirotehnică din cadrul IPJ Galaţi, care s-a deplasat la faţa locului. Potrivit poliţiştilor, cel mai probabil, pachetul a fost uitat de cineva în zonă sau a căzut dintr-o maşină aflată în trafic.
"S-au finalizat cercetările şi s-a stabilit că respectivul colet conţinea produse alimentare, cel mai probabil pachetul fiind uitat de către o persoană sau fiind căzut dintr-o maşină aflată în trafic", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi, Andreea Rogojină, potrivit News.ro.
Știre inițială: Un colet suspect a fost descoperit, luni după-amiază, pe o stradă din municipiul Galaţi, o echipă pirotehnică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi deplasându-se, la ora transmiterii acestei ştiri, la faţa locului, scrie News.ro.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi, Andreea Rogojină, a declarat că un colet suspect a fost descoperit în zona cartierului Micro 19 al municipiului Galaţi, iar o echipă pirotehnică a fost trimisă în zonă.
Până la ora actuală, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi nu a putut furniza alte detalii legate de acest incident.